Platile si incasarile realizate in numerar atat de persoane juridice, cat si de persoane fizice, au fost plafonate din nou.
1. Acte normative apărute în Monitorul Oficial în perioada 08.04.2015 – 15.04.2015.
LEGEA nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea OUG nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată.
Prin acest act normativ persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, liber profesioniștii, persoanele fizice care desfășoară activități în mod independent, asocierile și alte entități cu sau fără personalitate juridică care efectuează operațiuni de încasări sau plăți în numerar sunt limitate în a realiza încasări în numerar de la persoanele mai sus enunțate în limita unui plafon zilnic de 5.000 RON/persoană, precum și plăți către categoriile de persoane sus enunțate în limita unui plafon zilnic de 10.000 RON, dar nu mai mult de 5.000 RON/persoană, cu excepția plăților realizate către magazinele de tipul cash an carry ce pot fi realizate în limita unui plafon maxim de 10.000 lei/persoană. Operațiunile de încasări/plăți realizate de către entitățile enumerate anterior către/de la persoane fizice reprezentând cesiuni de creanțe, primiri de împrumuturi sau alte finanțări, dividende precum și contravaloarea unor livrări de bunuri sau prestări de servicii sunt limitate la un plafon de 10.000 lei/persoană. Operațiunile în numerar de încasări și plăți între persoanele fizice se pot realiza în limita unui plafon maxim de 50.000 lei/ tranzacție. Sunt interzise plățile/încasările fragmentate în numerar, precum și fragmentarea facturilor pentru evitarea plafoanelor impuse. Aceste plafoane limită nu se aplică în cazul unor operațiuni în mod limitativ prevăzute în lege.
Încălcarea acestor norme constituie contravenție (dacă potrivit legii penale nu constituie infracțiune) și se sancționează cu o amendă constând în 10% din suma încasată/plătită ce depășește plafonul stabilit.
OUG nr. 6/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Actul normativ instituie, printre altele modificări privind impozitul pe venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, modificări privind stabilirea plăților anticipate de impozit și modificări privind impozitului din veniturile impozabile obţinute din România de nerezidenţi. Cea mai importantă modificare se referă însă la TVA, astfel de la 1 iunie 2015 se va aplica o cotă de TVA de 9% asupra următoarelor livrări de bunuri: alimente, inclusiv băuturi, cu excepţia băuturilor alcoolice, destinate consumului uman şi animal, animale şi păsări vii din specii domestice, seminţe, plante şi ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele. De asemenea, actul normativ stabilește că TVA de 9% se va aplica începând cu 1 iunie 2015 și asupra serviciilor de restaurant şi de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice.
2. Stiri juridice.
Clauza privind comisionul de risc aferentă contractelor de credit a fost declarată abuzivă printr-o decizie a ÎCCJ.
Prin Decizia nr. 2896/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că prevederea care stabilește un comision lunar, cu o valoare deloc neglijabiă de 0,15, respectiv 0,22% din valoarea creditului este abuzivă, aceasta dând naștere la un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în condițiile în care comisionul instituie o sarcină în plus în detrimentul consumatorului care nu corespunde exigențelor de previzibilitate. Curtea a mai reținut că prin impunerea acestui comision s-a creat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților deoarece clauza respectivă acoperă o asigurare pe care banca și-o ia împotriva unui risc eventual, respectiv cel al intrării consumatorului în incapacitate de plată, fără ca la finalul perioadei de creditare sumele încasate cu acest titlu să fie restituite, în ipoteza în care clientul împrumutat se dovedește a fi un bun platnic.
Hotărârile consiliilor locale de ridicare a autoturismelor parcate neregulamentar ar putea fi declarate nelegale.
Avocatul Poporului a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu un recurs în interesul legii prin care solicită stabilirea unui mod unitar de interpretare a prevederilor privind legalitatea hotărârilor consiliilor locale de ridicare a autoturismelor parcate neregulamentar. Menționăm faptul că practica instanțelor naționale nu este unitară, unele instanțe considerând că aceste hotărâri au fost adoptate cu încălcarea prevederilor legale privind competența, altele considerând că consiliile locale sunt competente să adopte acte administrative normative în acest domeniu. În opinia Avocatului Poporului aceste hotărâri sunt emise cu depășirea competenței consiliilor locale, întrucât stabilesc și sancționează contravenții în domeniul circulației rutiere (reglementate de OUG nr. 195/2002), domeniu în care este competent să adopte acte administrative normative doar Guvernul.
Publicat la: