Clauza privind scadenta anticipata dintr-un contract de credit este abuziva daca nu se bazeaza pe un motiv intemeiat.
1. Acte normative apărute în Monitorul Oficial în perioada 30 martie 2015 – 6 aprilie 2015.
Legea nr. 61/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 189/2003 privind asistența judiciară în materie civilă și comercială.
Noua lege modifică și completează Legea nr. 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială, stabilind cu claritate atribuțiile Ministerului Justiției, în calitate de autoritate centrală, în procedura de soluționare a cererilor de asistență judiciară internațională având ca obiect comunicarea de acte judiciare, dar și obținerea de probe prin comisie rogatorie. Astfel, Ministerul Justiției are calitatea de principal intermediar pentru comunicarea actelor în străinătate.
Modalitatea de exercitare a controlului de regularitate internaţională efectuat de Ministerul Justiției constă în verificarea conformităţii cererii de asistenţă judiciară internaţională şi a actelor anexate acesteia cu dispoziţiile convenţiilor, tratatelor bilaterale sau multilaterale aplicabile, inclusiv cu declaraţiile formulate de România în baza dispoziţiilor unor convenţii multilaterale.
Ministerul Justiției va realiza și transmiterea în străinătate a cererilor de comisie rogatorie formulate de instanțele judecătorești române.
2. Ordinul ministrului transporturilor nr. 497/2015 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 1.031/2014 privind emiterea certificatelor tehnice pentru vehiculele rutiere care efectuează transport rutier internațional de mărfuri în vederea acordării și utilizării autorizațiilor CEMT din 6 aprilie 2015.
Cele mai relevante modificări privind emiterea certificatelor tehnice constau în:
– certificatul CEMT de conformitate cu cerințele tehnice și de siguranță pentru un autovehicul (autoutilitară) cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone și care nu depășeste 6 tone «EURO IV/4 sigur», «EURO V/5 sigur», «EEV sigur» sau «EURO VI/6 sigur», al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1e, este emis de către R.A.R. numai în cazul în care el nu a fost emis de către fabricantul autovehiculului sau reprezentantul autorizat al acestuia în România ori în cazul în care fabricantul nu are reprezentant autorizat în Romania și numai dacă R.A.R. deține sau are acces la documentele tehnice necesare emiterii lui
– în cazul în care nu toate echipamentele autovehiculului sunt montate de fabricantul acestuia, certificatul CEMT este emis de către R.A.R., cu condiția prezentării de către deținătorul autovehiculului a acceptului fabricantului cu privire la modificările constructive efectuate ulterior fabricării autovehiculului, precum și a documentelor tehnice de omologare/certificare privitoare la aceste modificări
– certificatul CEMT este emis o singură dată pentru autovehicul și nu trebuie să fie reînnoit decât dacă datele de bază menționate în certificat, pentru orice tip de emisie, se modifică.
2. Știri juridice
ICCJ: Clauza privind scadența anticipată dintr-un contract de credit este abuzivă dacă nu se bazează pe un motiv întemeiat.
Prin Decizia nr. 2665/2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că este abuzivă clauza referitoare la „scadenţa anticipată” prevăzută în condiţiile generale din contractul de credit, prin care s-a stipulat că în cazul neîndeplinirii unor obligaţii rezultând din alte contracte, încheiate fie cu banca, fie cu alte societăţi financiare/de credit, precum şi în cazul unor situaţii neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca reclamanţii să-şi poată îndeplini obligaţiile asumate prin contract, banca va avea dreptul să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată şi cu toate celelalte costuri datorate băncii conform convenţiei.
Înalta Curte a reținut că pentru a nu fi abuzive, prevederile unei astfel de clauze ar trebui să descrie un motiv întemeiat, or formulările cuprinse în clauzele contractului nu oferă posibilitatea reală ca un observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unei astfel de clauze, cu atât mai mult cu cât aceste clauze oferă băncii dreptul discreţionar de a declara soldul scadent anticipat, fără ca instanţa să aibă la îndemână un criteriu pentru verificarea legalităţii unei astfel de măsuri.
ICCJ: Dreptul de a deduce TVA-ul trebuie respectat chiar dacă documentele justificative nu îndeplinesc toate condițiile de formă.
Recent Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul neîngrădirii dreptului de deducere a TVA în cadrul unui litigiu a cărui obiect a fost anularea unei decizii de impunere prin care organele fiscale au negat dreptul de deducere a TVA, invocând faptul că avizele de însoțire a mărfii şi celelalte documente justificative nu conţin toate elementele formale şi, de asemenea, facturile fiscale tipizate nu ar fi completate cu toate informaţiile prevăzute de respectivul formular de factură, deşi aceste informaţii nu se regăsesc printre elementele prevăzute de art. 155 Cod fiscal. Actul administrativ fiscal anulat a fost întemeiat de organele fiscale în baza Deciziei nr. V din 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii cu forţă juridică obligatorie.
Publicat la: