Incuviintarea executarii silite se va face de catre executorul judecatoresc, iar nu de catre instanta de judecata.

1. Modificări importante apărute în Monitorul Oficial al României în perioada 13.10. 2014 – 17.10.2014

Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe.
Legea, intrată în vigoare la data de 19 octombrie 2014, aduce mai multe modificări normelor legale ce reglementează procedura de executare silită. Printre acestea se numără reintroducerea obligativității învestirii cu formulă executorie a titlurilor executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti.
În ceea ce privește încuviinţarea executării silite, actul normativ prevede că aceasta nu se mai face de către instanţele judecătorești, ci de către executorul judecătoresc, care se va pronunţa asupra cererii de încuviinţare a executării silite prin încheiere, fără citarea părţilor. Motivarea încheierii se va redacta în cel mult 7 zile de la pronunţare.
Încheierea prin care executorul judecătoresc a dispus încuviinţarea executării silite va fi supusă controlului instanţei de executare pe calea contestaţiei la executare. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi contestată de către creditor, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanţa de executare.
Referitor la instanța de executare, actul normativ prevede ca regulă generală faptul că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Legea nr. 135/2014 pentru modificarea alin. (5) al art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989.
Acest act normativ refomulează dispozițiile alin. (5) al art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989.
Astfel, noua reglementare prevede în mod expres următoarele: „Sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare generate de prezenta lege, sunt interzise înstrăinarea, concesionarea, locaţia de gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea, locaţiunea, precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaş, schimbarea destinaţiei, grevarea cu sarcini sub orice formă a bunurilor imobile – terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit prevederilor prezentei legi.”

2. Stiri Generale

CCR: Judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunța asupra unei plângeri în lipsa părților.
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis la data de 22 octombrie 2014 excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală și a constatat că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii „fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților” este neconstituțională.
Decizia este definitivă și general obligatorie, însă pentru a produce efecte este necesar ca aceasta să fie publicată în Monitorul Oficial.

CJUE: Prevederile art. 12 din OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu sunt contrare dreptului Uniunii Europene.
Prin Hotararea pronunțată în cauza C-331/13, Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a reținut că, din cuprinsul articolului 12 alineatul (1) din OUG nr. 9/2013 rezultă că, în ceea ce privește vehiculele de ocazie importate dintr un alt stat membru, taxa pe poluare percepută cu încălcarea dreptului Uniunii nu este restituită contribuabilului decât în măsura în care aceasta este mai mare decât cuantumul exigibil al timbrului de mediu, calculat pe baza elementelor luate în considerare la data înmatriculării autovehiculului importat în România.
Potrivit hotărârii menționate, un sistem de rambursare precum cel în discuție are ca efect, în cazul unui autovehicul de ocazie importat dintr un alt stat membru, limitarea și chiar, eliminarea totală a obligației de restituire a taxei pe poluare percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, ceea ce este de natură să mențină discriminarea constatată de Curte în Hotărârile Tatu și Nisipeanu.
În plus, sistemul analizat are ca efect exonerarea autorităților naționale de obligația de a lua în considerare dobânzile datorate contribuabilului pentru perioada cuprinsă între perceperea nejustificată a taxei pe poluare și rambursarea acesteia.
În aceste condiții, a concluzionat Curtea, este necesar să se constate că un sistem de rambursare precum cel în discuție nu permite exercitarea efectivă a dreptului la rambursarea unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii de care justițiabilii dispun în temeiul acestui drept.