Ordinul ANAF nr. 606/2013 privind modificarea Ordinului preşedintelul ANAF nr. 700/2012 pentru aprobarea procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare.

rezentul act normativ modifică procedura prin care se realizează anularea înregistrării în scopuri de TVA a persoanelor impozabile, când acestea se află în situaţia de a li se anula din oficiu înregistrarea în scopuri de TVA.
Astfel, începand cu decontul de TVA aferent lunii iulie 2012, respectiv trimestrului al III-lea al anului 2012, persoanele impozabile (cu perioada fiscală “luna”) care nu depun niciun decont de taxă pentru 6 luni consecutive precum şi persoanele impozabile (cu perioada fiscală “trimestrul”) care nu depun niciun decont de taxă pentru doua trimestre calendaristice consecutive vor fi scoase, din oficiu, din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, de către organul fiscal competent.
De asemenea, persoanele impozabile care în deconturile depuse pentru 6 luni consecutive sau pentru două trimestre calendaristice consecutive, nu au evidenţiat operaţiuni realizate în cursul acestor perioade de raportare, vor fi scoase, din oficiu, din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, de către organul fiscal competent.
Anterior acestor modificări, organele fiscale anulau înregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor impozabile care, pe parcursul unui semestru calendaristic, nu au depus niciun decont de taxă sau care, în deconturile depuse pentru 6 luni consecutive în cursul unui semestru calendaristic sau pentru două trimestre consecutive în cursul unui semestru calendaristic, nu au evidenţiat operaţiuni efectuate în aceste perioade. Astfel, potrivit vechilor reglementări, organele fiscale verificau îndeplinirea condiţiilor de două ori pe an, respectiv după expirarea termenelor de depunere al celui de-al 6-lea decont lunar/al 2-lea decont trimestrial din cadrul aceluiaşi semestru calendaristic.
Potrivit noilor dispoziţii legislative, organele fiscale vor verifica lunar îndeplinirea condiţiilor pentru anularea înregistrarii în scopuri de TVA a persoanelor impozabile cu perioada fiscală “luna”, respectiv trimestrial în cazul persoanelor impozabile cu perioada fiscală “trimestrul”.
Pe de altă parte, noile dispoziţii legale prevăd că la data la care se anulează înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile, se va radia, din oficiu, şi înscrierea acesteia în Registrul Operatorilor Intracomunitari şi/sau în Registrul persoanelor cu TVA la încasare.
Legea nr. 175/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetaţenilor români în străinătate
 Noile dispoziţii legale au ca obiect de reglementare modificarea şi completarea legii privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, în scopul corelării legislaţiei naţionale cu cea comunitară.
Astfel, principalele modificări în materie privesc următoarele aspecte: copiii sub vârsta de 12 ani nu vor mai fi nevoiţi să furnizeze amprente digitale în condiţiile în care, până în prezent, această obligaţie nu îi privea pe copiii sub vârsta de 6 ani; valabilitatea paşaportului simplu electronic pentru copiii care nu au împlinit vârsta de 12 ani va fi de 3 ani, respectiv de 5 ani pentru copiii care au împlinit vârsta de 12 ani; introducerea posibilităţii de a sesiza cel mai apropiat serviciu public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple (până în prezent trebuia sesizată autoritatea emitentă);

Publicat la:
Scrieți-ne pe WhatsApp