Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Noul act normativ se va aplica cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile investite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a noii legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a legii.
Astfel, se stabileşte cu titlu de principiu, prevalenţa restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv. În situaţia în care restituirea în natură nu mai este posibilă, precum şi cazul în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acorda este compensarea prin puncte, conform dispoziţiilor noii legi.
În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale se va constitui o Comisie locală pentru inventarierea terenurilor. Aceasta va întocmi, în termen de 180 de zile de la data constituirii, situaţia terenurilor agricole, cu sau fără investiţii, şi forestiere, aflate în domeniul public său privat al statului sau, după caz, al unităţii administrativ-teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala.
Comisia judeţeană de fond funciar centralizează situaţiile întocmite la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale şi va transmite rezultatul centralizării Agenţiei Domeniilor Statului şi Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Agenţia Domeniilor Statului şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va demara procedurile legale necesare în vederea schimbării regimului juridic al terenurilor aflate în proprietatea publică a statului, şi trecerii acestora în proprietatea privată a statului pentru a fi afectate restituirii în natură sau, după caz, valorificării punctelor acordate legii.
Până la întocmirea situaţiei centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile judeţene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum şi orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar. Aceste prevederi nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Totodată, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a noii legi, comisiile locale de fond funciar au obligaţia de a centraliza toate cererile de restituire nesoluţionate şi de a transmite situaţia acestora comisiei judeţene de fond funciar sau, după caz, Comisiei de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti,
Institutele, staţiunile de cercetare şi instituţiile publice sunt obligate să predea Agenţiei Domeniilor Statului, în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii Guvernului, terenurile care fac obiectul acesteia.
În termen de 30 de zile de la preluarea terenurilor, Agenţia Domeniilor Statului aduce la cunoştinţa comisiei judeţene de fond funciar şi Comisiei de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti disponibilul de teren pe fiecare unitate administrativ-teritoriala.
Predarea terenurilor disponibile către comisia locală de fond funciar se face numai după validarea de către comisia judeţeană de fond funciar şi Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti a propunerilor de punere în posesie pe aceste terenuri, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2015.
Până la data de 1 martie 2014, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară va realiza, pentru fiecare judeţ şi la nivel naţional, situaţia comparativă a cererilor şi disponibilului de teren, care , după finalizare, se comunică Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Agenţiei Domeniilor Statului.
Comisiile locale şi judeţene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti au obligaţia de a soluţiona toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie şi de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2016.
În situaţia în care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu este posibilă, după validarea întinderii dreptului lor de proprietate de către comisiile judeţene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia li se va atribui un teren pe un alt amplasament, în următoarea ordine:
– pe terenurile din rezerva comisiei locale de fond funciar;
– pe izlazul comunal;
– pe terenul proprietate publică, trecut în condiţiile legii în proprietatea privată a statului, sau pe terenul proprietate privată a statului, care a fost administrat pe raza unităţii administrativ-teritoriale de institute, staţiuni de cercetare şi alte instituţii publice;
– pe terenul proprietate publică, trecut în condiţiile legii în proprietatea privată a statului, sau pe terenul proprietate privată a statului, care a fost administrat de institute, staţiuni de cercetare şi instituţii publice pe raza localităţilor învecinate, aflate în acelaşi judeţ.
Atribuirea terenurilor de către comisia locală se face în ordinea de înregistrare a cererilor iniţiale de restituire, cu respectarea strictă a ordinii categoriilor de teren prevăzute mai sus. Fostul proprietar sau moştenitorii acestuia pot refuza terenul din rezerva comisiei locale de fond funciar sau din izlazul comunal, propus în vederea restituirii.
În situaţia în care restituirea terenurilor forestiere pe vechile amplasamente nu este posibilă, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe alte amplasamente de pe raza unităţii administrativ-teritoriale, chiar dacă acestea s-au aflat în proprietatea statului român înainte de anul 1948, au intrat ulterior în proprietatea statului sau au fost incluse în amenajamente silvice după această dată.
În situaţia în care pe raza unităţii administrativ-teritoriale nu există teren forestier disponibil, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe terenuri forestiere situate pe raza altor unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, cu aprobarea comisiei judeţene de fond funciar sau, după caz, a Comisiei de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti.
Cererile vizând restituirea terenurilor intravilane, agricole la data preluării abuzive, formulate potrivit Legii  nr. 10/2001, se soluţionează cu respectarea limitei de 50 ha de proprietar deposedat, cu condiţia ca această suprafaţă să nu fi fost restituita prin aplicarea legilor fondului funciar.
Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natura se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte.
În acest scop, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru şi are ca atribuţii:
– validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile investite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;
– dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor;
– asigură coordonarea procesului de licitare/atribuire a imobilelor din Fondul naţional al terenurilor agricole şi al altor imobile.
De asemenea, se constituie Fondul naţional al terenurilor agricole şi al altor imobile, administrat de Agenţia Domeniilor Statului. Acesta se constituie iniţial din terenuri agricole care nu fac obiectul restituirii în natură, aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, afectate acordării de măsuri compensatorii. Fondul naţional se poate completa cu alte imobile proprietate a statului, la propunerea instituţiilor publice deţinătoare.
Până la data de 1 iulie 2014, Agenţia Domeniilor Statului publică pe pagina sa de internet şi transmite Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor lista imobilelor din Fondul naţional. Lista se completează cu imobilele care se transmit în proprietatea privată a statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului.
Terenurile puse la dispoziţia comisiilor locale în vederea finalizării procesului de restituire, dar nerestituite foştilor proprietari până la data de 1 ianuarie 2016 intră, de drept, în Fondul naţional şi sunt afectate valorificării punctelor acordate potrivit legii.
Noul act normativ introduce un sistem unitar de evaluare a imobilelor prin aplicarea grilei notariale de la momentul intrării în vigoare a noii legi. Evaluarea se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
Atât imobilele din fondul Naţional, cât şi imobilele care fac obiectul cererilor de restituire nesoluţionate vor fi evaluate prin raportare la sistemul grilei notariale de la momentul intrării în vigoare a legii.
În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţă până la valoarea imobilului.  Numărul de puncte acordat nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită prin raportare la sistemul grilei notariale.
Pentru valorificare punctelor acordate, se introduce procedura licitaţiei publice naţionale de imobile din Fondul Naţional, valorificarea punctelor în cadrul licitaţiilor putându-se face începând cu data de 1 ianuarie 2016.
În acelaşi timp, în termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deţinătorul poate opta pentru valorificarea punctelor şi în numerar. În acest scop, deţinătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare şi nevalorificate în cadrul licitaţiilor naţionale de imobile. Ultima tranşă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.
Punctele netransformate în numerar se pot valorifica în continuare în cadrul licitaţiilor naţionale de imobile.
Pentru urgentarea şi finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent, legea instituie o serie de termene, atât în sarcina solicitanţilor, cât şi în sarcina entităţilor investite de lege, dintre care amintim:
– un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, în care persoanele care se considera îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile investite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale.
– entităţile investite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezenţei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, astfel: în termen de  12 luni, entităţile investite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;  în termen de 24 de luni, entităţile investite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;  în termen de 36 de luni, entităţile investite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri. Aceste termene curg de la data de 1 ianuarie 2014.
Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezenţei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezenţei legi, se face în termen de 5 ani, în transe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. Cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.
Persoanele îndreptăţite pot opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către comisiile locale de fond funciar în vederea restituirii în natură a terenurilor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii.
În acelaşi termen, pot opta pentru returnarea dosarelor la comisiile locale de fond funciar şi persoanele care nu au valorificat titlurile de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.


Publicat la:
Scrieți-ne pe WhatsApp