Legea nr. 139/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare

Legea nr. 503/2004 reglementează procedura redresării financiare a societăţilor de asigurare, procedura falimentului, precum şi dizolvarea şi lichidarea voluntară a acestora.
Procedurile privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare instituite prin lege se aplică asigurătorilor şi/sau reasigurătorilor, dar nu se aplică sucursalei unei societăţi de asigurare sau a unei societăţi mutuale dintr-un stat membru, care a primit o autorizaţie de la autoritatea competentă a statului membru de origine.
De asemenea, legea nu se aplică intermediarilor în asigurări, aceştia fiind supuşi reglementărilor dreptului comun în materie de reorganizare judiciară şi de faliment cuprinse în Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Noua lege introduce prevederi de ordin tehnic specific activităţii de asigurare, în vederea asigurării premiselor necesare pentru o bună funcţionare a mecanismelor instituite de Legea nr. 503/2004.
Ordinul nr. 467/2013 al preşedintelul ANAF privind condiţiile şi modalităţile de suspendare a inspecţiei fiscale
Actul normativ reglementează condiţiile şi motivele pentru care poate fi suspendată inspecţia fiscală.
Astfel, inspecţia fiscală poate fi suspendată când este îndeplinită una din următoarele condiţii, ori de câte ori sunt motive justificate şi numai dacă apariţia acesteia nu permite finalizarea inspecţiei fiscale, după cum urmează:
– pentru efectuarea unuia sau mai multor controale încrucişate;
– pentru ducerea la îndeplinire a unor măsuri cuprinse în “Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală” care sunt în legatură cu obiectul inspecţiei fiscale în derulare;
– pentru emiterea unei decizii a Comisiei fiscale centrale;
– pentru efectuarea unei expertize, în vederea determinării stării de fapt fiscale;
– pentru efectuarea de cercetări specifice în vederea identificării unor persoane sau stabilirii realităţii unor tranzacţii;
– la solicitarea scrisă a contribuabilului, ca urmare a apariţiei unei cauze justificate, confirmată de echipa de inspecţie fiscală. Pe parcursul unei inspecţii fiscale contribuabilul poate solicita suspendarea acesteia numai o singură dată;
– pentru solicitarea unor informaţii suplimentare de la autoriăţile fiscale similare din alte state membre ale Uniunii Europene sau din state cu care România are încheiate convenţii internaţionale pentru schimburi de informaţii în scopuri fiscale;
– pentru solicitarea elaborării şi prezentării dosarului preţurilor de transfer sau a dosarului tranzacţiei;
– la solicitarea structurii din cadrul ANAF care coordonează activitatea de inspecţie fiscală, pentru valorificarea unor informaţii din documente rezultate din alte acţiuni de inspecţie fiscală, primite de la alte instituţii ale statului sau obţinute de la terţi;
– pentru soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unui act administrativ fiscal emis anterior, pentru acelaşi contribuabil, care poate influenţa rezultatele inspecţiei fiscale în curs;
– pentru solicitarea de informaţii sau documente de la alte instituţii sau terţi, în legatură cu obiectul inspecţiei fiscale;
– în cazul în care, la data prevazută pentru începerea inspecţiei fiscale, reprezentantul legal al contribuabilului nu este prezent la locul de desfăşurare a inspecţiei fiscale şi nici nu a desemnat un împuternicit să îl reprezinte în relaţia cu organele fiscale;
– când finalizarea inspecţiei fiscale depinde, în tot sau în parte, de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, ca urmare a atacării unei decizii emise în soluţionarea contestaţiilor, prin care s-a dispus desfiinţarea unui act administrativ fiscal;
– pentru emiterea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile în legatură cu un act administrativ fiscal, emis anterior, pentru acelaşi contribuabil, care poate influenţa rezultatele inspecţiei fiscale în curs;
– pentru efectuarea verificărilor la ceilalţi membri ai grupului fiscal unic.
Propunerea de suspendare va fi facută în scris de către organele de inspecţie fiscală prin întocmirea unui referat, supus avizării şefului de serviciu coordonator.
În cazul avizării favorabile, referatul va fi supus aprobării conducătorului inspecţiei fiscale competent.
Data de la care se suspendă acţiunea de inspecţie fiscală va fi comunicată, în scris, contribuabilului.

Publicat la:
Scrieți-ne pe WhatsApp