Dreptul familiei
Departamentul de Dreptul Familiei a luat naștere în mod firesc, prin eforturile, experiența și entuziasmul membrilor săi: Flavia Barbur și Teodora Rusu.
Am început cu dosare de divorț, partaj și programe de vizită ale minorilor, sub imperiul Codului familiei.
Odată cu intrarea în vigoare a Codului civil actual, am fost nevoite să regândim acțiunile în instanță, de la petite la motivare. Au apărut multe instituții noi și, într-o anumită măsură, practică judecătorească de la noi a pornit de la zero. Autoritatea părintească sau domiciliul alternativ erau niște noțiuni nou apărute și destul de abstracte, astfel încât am studiat practica judecătorească și doctrina din alte țări, în mod special din cele din care s-a inspirat și legiuitorul nostru.
Simultan, a început să se cristalizeze și legislația referitoare la emiterea ordinelor de protecție.
În plus, am înțeles că, pentru clienții noștri nu este suficient să le redactăm cererile de chemare în judecată și să îi asistăm sau să îi reprezentăm la termene, ci este nevoie de consultanță pre și post divorț. De altfel, această consultanță noi o considerăm necesară și în cazul altor litigii de dreptul familiei.
Clienții noștri sunt informați, de la prima oră de consultanță, ce presupune un litigiu în instanță, cum se desfășoară, cât durează și ce probe sunt necesare. De asemenea, îi informăm și cu privire la modalitățile de soluționare amiabilă a oricărui litigiu de dreptul familiei.
Înțelegem că, uneori, au nevoie de timp pentru a lua o decizie de a se adresa instanței, mai ales dacă litigiul implică un copil și vrem să ne asigurăm că au luat această hotărâre pe deplin informați și, totodată, cu toate dovezile pregătite.
Consultanța post proces s-a dovedit a fi necesară în cele mai multe cazuri. Clienții trebuie să înțeleagă exact ce anume a decis instanța, care le sunt drepturile recunoscute și cum pot valorifica soluția obținută. Cu alte cuvinte, trebuie să știe ce să facă cu hotărârea primită. În acest sens, îi sprijinim și le oferim suportul juridic pentru punerea în executare a hotărârilor privitoare la minori: redactarea cererilor de executare silită, colaborarea cu executorul judecătoresc, reprezentarea sau asistarea în instanță în cazul în care se formulează contestații la executare.
Din păcate, de-a lungul timpului, am fost martore la urmările agresiunilor verbale, fizice sau psihice asupra clienților noștri, fie adulți, fie copii. I-am reprezentat în dosarele de emitere a ordinelor de protecție sau de redactare a plângerilor penale împotriva agresorilor.
Ceea ce ne bucură în mod special este faptul că, în ultimii 10 ani, am putut observa o schimbare majoră nu doar în practica judecătorească, dar mai ales în ceea ce privește atitudinea părinților cu privire la implicarea taților în viața copiilor, atunci când aceștia sunt părinți nerezidenți.
Dacă, la început, tații erau, mai degrabă, părinții de weekend, putând să își vadă copiii la final de săptămâna, de 2 ori pe lună, în prezent, reușim să obținem programe de relații personale extinse, care le permite părinților nerezidenți o implicare constantă, activă și susținută în viața copiilor. Aceștia pot vorbi cu copiii prin mijloace moderne de comunicare la distanță – cum ar fi apelul video, pot petrece cu ei jumătate din durata vacanțelor, îi pot vedea în timpul săptămânii, se pot implica în viața școlară sau în activitățile extracurriculare.
În unele situații, clienții noștri au înțeles că este nevoie de eforturi întinse pe durata mai multor ani pentru a-și crea, întări și dezvolta relația cu copiii: aici ne referim la situațiile în care separarea părinților se face atunci când copilul este foarte mic și trebuie să solicităm, la început, un program de relații personale mai restrâns apoi, odată cu noile etape prin care trece copilul- grădiniță, școală, adolescență, să extindem, cu ajutorul instanțelor de judecată, programul inițial.
Am fost nevoite să ne adaptăm realității ultimilor ani și să ne asistăm clienții în litigii de dreptul familiei transnaționale, respectiv cele în care cel puțin un părinte locuiește în străinătate și dorește să obțină stabilirea locuinței copiilor minori la acesta.
Din aceeași categorie de situații, am început să avem din ce în ce mai multe dosare de răpire internațională de copii, asistându-i pe părinți de la depunerea cererii de înapoiere și până la punerea în executare a hotărârii și înapoierea efectivă a copilului la reședința sa obișnuită din străinătate.
Ultimii ani ne-au învățat despre cât de importantă este colaborarea în litigiile de dreptul familiei cu specialiști în domeniu, precum și de rolul pe care îl joacă un psiholog în evaluarea și consilierea părinților, dar și a copiilor, mai ales în procedura de executare silită a hotărârilor judecătorești privitoare la minori.
Am fost martorele unor schimbări semnificative de concepții, viziune și motive de divorț. Am constatat că, dacă în urmă cu 7-8 ani principalele motive de divorț erau violența – sub orice formă a acesteia – relațiile extraconjugale sau consumul de alcool, în prezent soții iau decizia de a pune capăt căsătoriei pentru simplul fapt că nu se mai regăsesc în relația de cuplu și de familie sau că nu sunt fericiți alături de partener, iar aceste realități trebuie să le expunem în fața instanței de judecată în asemenea manieră încât ele să dovedească faptul că relațiile de căsătorie au fost grav și iremediabil afectate.
Nu neglijăm nici partea legată de partajul bunurilor comune, o altă problemă delicată atunci când un cuplu se desparte. Le expunem clienților noștri toate variantele posibile ale unui partaj – amiabil sau judiciar încă de la momentul la care clientul ne informează cu privire la decizia de a divorța și îi asistăm pe durata procedurilor, până la finalizarea acestora.
Suntem conștiente că, pentru fiecare client problema lui este cea mai importantă, chiar dacă este vorba despre un divorț amiabil. Impactul emoțional al litigiilor de dreptul familiei este întotdeauna mai mare decât în cazul celorlalte litigii și suntem în măsură să le oferim clienților noștri tot sprijinul juridic necesar pe durata acestora.