STABILIREA DOMICILIULUI MINORULUI ÎN STRĂINĂTATE. SITUAȚIA REFUZULUI UNUIA DINTRE PĂRINȚI.

În prezent, Codul Civil prevede ca regulă exercitarea în comun a autorității părinteşti asupra copilului minor de către ambii părinți ulterior desfacerii căsătoriei prin divorț, iar cu titlu de excepție, în cazuri excepționale, exercitarea autorității părinteşti de către unul dintre părinți. Potrivit art. 400 alin. 1 din Codul civil cu titlu de principiu, locuința minorului se stabileşte la unul dintre cei doi părinți. Dacă ulterior încredințării minorului unuia dintre părinți, părintele cu care minorul locuieşte în mod statornic doreşte să părăsească împreună cu minorul locuința pentru a se stabili într-o altă țară este necesar să îl notifice cu privire la această intenție pe celălalt părinte.

În situația în care părintele căruia i-a fost încredințat minorul în urma desfacerii căsătoriei prin divorț, doreşte să îşi stabilească domiciliul împreună cu copilul în afara granițelor țării, are nevoie în acest sens de acordul celuilalt părinte. Lipsa unui asemenea acord, va impune părintelui care doreşte relocarea într-un alt stat împreună cu minorul, obligația de a se adresa instanțelor judecătoreşti în vederea suplinirii acestui acord, urmând ca instanța de judecată să fie cea care va decide dacă schimbarea domiciliului copilului într-un alt stat este sau nu benefică minorului şi dacă părintele poate să se mute împreună cu acesta într-un alt stat.
Astfel, conform, dispozițiilor art. 403 din Codul civil privind modificarea măsurilor luate cu privire la copil, în cazul schimbării împrejurărilor instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului. Prin urmare, în vederea stabilirii domiciliului minorului în strainătate, în lipsa acordului celuilalt părinte, părintele interesat de luarea unei astfel de măsuri se va adresa instanței de tutelă cu o cerere în acest sens. Conform art. 94 pct. 1 coroborat cu art. 114 alin. 1 din Codul de procedură civiă, cererea se va adresa judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedința persoana ocrotită.
În vederea luării unei decizii cu privire la oportunitatea dispunerii unei asemenea măsuri, instanța de judecată va proceda la o amănunțită analiză a tuturor împrejurărilor de fapt privitoare la siuația minorului urmând ca hotărârea pe care o va da să satisfacă pe deplin interesul superior al minorului. Noțiunea de interes superior al minorului are un înțeles complex, interesul fiind legat de vârsta acestuia, de ocupația şi comportamentul părinților, de ataşamentul copiilor față de părinți, de interesul pe care aceştia l-au manifestat față de minor, de legăturile afective stabilite între părinți şi copii şi de posibilitățile materiale ale părinților.
Conform art. 44 din Legea nr. 272/2004 privind protecția şi promovarea drepturilor copilului, prin măsurile pe care instanța le ia cu privire la minor este necesar să se asigure faptul că orice copil poate să beneficieze de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială .
Pentru aprecierea oportunității stabilirii domiciliului minorului în străinătate, instanța va lua în considerare şi Principiile Comisiei Europene privind Legislația Familiei, care oferă câteva criterii directoare în acest sens şi anume:
a.) vârsta şi opinia copilului;
b.) dreptul copilului de a menține o relație personală cu celălalt titular al responsabilităților părinteşti;
c.) abilitatea şi dornița titularilor responsabilităților părineşti de a colabora unul cu altul;
d.) situația personală a titularilor responsabilităților părinteşti;
e.) distanța geografică şi accesibilitatea;
f.) libera circulație a persoanelor;
Prin hotărârea instanței cu privire la stabilirea domiciliului minorului în străinătate cu unul dintre părinți, este necesar ca instanța să asigure şi posibilitatea de realizare a dreptului minorului de a menține relații personale şi contacte direct cu celălalt părinte, cu rudele precum şi cu celălalte persoane cu care minorul a dezvoltat legături de ataşament, drept recunoscut de legea nr. 272/2004 evocată anterior.
De asemenea trebuie avută în vedere şi posibilitatea minorului de a se integra în noul mediu familial şi social, de adaptare şcolară, lingvistică şi socială precum şi posibilitățile financiare ale părintelui cu care se realizează relocarea astfel încât bunăstarea minorului să fie asigurată în condiții optime raportat la nivelul de trai al statului de relocare. Prin urmare minorul trebuie să beneficieze şi în acest stat de toate condițiile necesare pentru a avea parte de o dezvoltare fizică şi morală normală, echilibru socioafectiv şi viaţă de familie.
Relocarea în afara jurisdicției a minorului împreună cu părintele, se apreciază de instanța de judecată de la caz la caz, în funcție de particularitățile fiecărei situații în parte, însă aceştia sunt factorii pe care în mod cert instanța îi va avea în vedere la aprecierea oportunității stabilirii domiciliului minorului împreună cu părintele în străinătate.