Stabilirea despăgubirilor în situaţia avariilor produse prin accidente de autovehicule asigurate în baza unei poliţe R.C.A.

Articolul 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România stabileşte faptul că: “Asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asigurţti în procesul civil, în conformitate cu: a) legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul şi cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de asigurare; b) legislaţia românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunitatii Economice Europene, dacă nu există birou naţional pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul”.
Despăgubirea se stabileşte în situaţia în care, din documentele existente în dosarul de daună (constatare amiabilă de accident, acte eliberate de persoanele care au competenţe să constate accidentele de vehicule, înştiinţare, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă) rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit.
La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor/vehiculelor, se iau ca bază de calcul pretenţiile formulate de persoanele păgubite, ţinându-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a se depăşi valoarea acestora din momentul producerii accidentului şi nici limitele de despăgubire stabilite prin poliţa de asigurare RCA.
În ceea ce priveşte cuantumul pagubei la vehicule, potrivit art. 51 alin. 3 din norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 23/2014, aceasta este egală cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53 din normă.
În cazul în care pentru reparaţiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor, cuantumul pagubei se stabileşte luând în calcul preţurile practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparaţiei/înlocuirii pieselor avariate, precum şi pentru părţi componente, piese înlocuitoare noi şi materiale.
Raportat la preţurile practicate de unităţile de specialitate utilizate în stabilirea cuantumului pagubei, acestea nu pot fi mai mari decât preţurile practicate de către unităţile de specialitate autorizate de către producătorii de vehicule, respectiv reprezentanăţii din România ai acestora.
Referitor la costul reparaţiilor efectuate la vehicule, acesta se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unităţile de specialitate.
Totodată, dacă pentru unele părţi componente sau piese ale vehiculului nu există preţuri practicate de unităţile de specialitate, valoarea de nou a acestora se stabileşte pe baza preţurilor din sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto pentru piese de schimb sau, în lipsă, prin asimilare cu preţurile din sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto ori cu cele practicate de unităţile de specialitate, pentru părţile componente ori piesele unor vehicule similare.
Legiuitorul a mai prevăzut că despăgubirile nu pot depăşi: a) cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii evenimentului şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA, în cazul unei daune totale , în situaţia în care păgubitul face dovada reparării vehiculului; b) cuantumul pagubei, diferenţa dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi valoarea rămasă şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situaţia în care păgubitul nu face dovada reparţrii vehiculului, şi în cazul daunelor parţiale.
De asemenea, în cazul unei daune majore, asigurătorul RCA are obligaţia de a comunica în scris păgubitului, în termen de 10 zile de la data avizării daunei, valoarea maximă a despăgubirii ce poate fi acordată, precum şi modul de calcul al acesteia.
În ceea ce priveşte valoarea vehiculului la data producerii accidentului, aceasta se stabileşte pa baza valorilor de piaţă ale unor vehicule de aceeaşi marcă, tip, model, caracteristici tehnice şi dotări, an de fabricaţie, având un parcurs în kilometri şi o stare de întreţinere comparabile.
Referitor la valoarea de piaţă a unui vehicul, aceasta se stabileşte pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România, precum şi în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciată în dovedirea prejudiciului suferit.
În cazul vehiculelor înmatriculate în alte state sau al celor care nu sunt înmatriculate permanent în România, valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabileşte pe baza valorilor de piaţă din statul în care vehiculul este sau a fost ultima dată permanent înmatriculat, precum şi în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciată în dovedirea prejudiciului suferit.