Scurte considerații privind divorţul şi situaţia minorului rezultat din căsătorie

Procedura divorțului, numele pe care îl vor purta soții după divorț, exercitarea autorității părintești cu privire la minorul rezultat din căsătorie, stabilirea locuinței minorului și a pensiei de întreținere sunt reglementate de dispozițiile Codului Civil. În ceea ce privește călătoriile minorului în străinătate însoțit doar de unul dintre părinți se aplică prevederile Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

În România divorţul este reglementat de dispoziţiile art. 373 din Codul Civil care prevede că:
,,Divorţul poate avea loc:
a)prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ;
b)atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
c)la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani;
d)la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.’’
Cu privire la numele de familie după divorţ, art. 383 Cod Civil dispune că:
,,(1) La desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei.
(2) Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului, instanţa poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înţelegeri între ei.
(3) Dacă nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi poartă numele dinaintea căsătoriei.’’
În ceea ce priveşte exercitarea autorităţii părinteşti după divorţ, regula o constituie exercitarea custodiei comune de către ambii părinţi. În acest sens art. 397 prevede că ,,După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel.’’
Cu toate acestea, în anumite situţii, instanţa de judecată poate dispune exercitarea autorităţii părinteşti de un singur părinte, fiind incident art. 398 Cod Civil: ,,(1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.
(2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.’’
În ceea ceea ce priveşte aprecierea „motivelor întemeiate”, în practică, astfel de motive au fost considerate consumul de alcool, de droguri, violenţele exercitate de către unul dintre părinţi, aspecte dovedite prin certificate medico-legale, declaraţii de martori, chiar recunoaşterea părintelui care a exercitat violenţele etc.
S-a considerat că există motive temeinice pentru ca autoritatea părintească să fie exercitată în mod exclusiv de către unul din părinţi când, după ascultarea minorului, instanţa de judecată a constatat că acesta prezintă o stare de teamă la adresa tatălui său, la fiecare discuţie referitoare la traiul împreună cu pârâtul, minorul prezentând o evidentă stare de angoasă, arătând instanţei dorinţa clară de a nu mai fi în grija pârâtului şi de a nu mai locui cu acesta. S-a ajuns astfel la concluzia că exercitarea autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi ar crea minorului o suferinţă ce nu poate fi îndepărtată decât prin stabilirea exercitării autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către mama acestora.
Referitor la locuinţa copilului după divorţ, art. 400 Cod Civil prevede că:
,,(1) În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic.
(2) Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior.’’
Pensia de întreţinere este reglementată de dispozițiile art. 402 Cod Civil care dispune: ,,(1)Instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.’’
Cu privire la cuantumul întreţinerii art. 529 Cod Civil statuează că:
,,(1)Întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
(2)Când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii.
(3)Cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.’’
Referitor la executarea obligaţiei de întreţinere, art. 530 Cod Civil stabileşte că:
,,(1) Obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională.
(2) Dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani.
(3) Pensia de întreţinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere.’’
În ceea ce priveşte călătoriile minorului în stăinătate doar cu părintele căruia i-a fost încredinţat sau care exercită autoritatea părintească în mod exclusiv (potrivit unei hotărâri judecătoreşti definitive) nu mai este nevoie de declaraţia autentică a celuilalt părinte prin care îşi dă acordul în acest sens.
În acest caz sunt aplicabile dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate care prevede că:
,,(1) Organele poliţiei de frontieră permit ieşirea din România a cetăţenilor români minori numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră, în următoarele cazuri:
c) minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărţi de identitate şi care călătoreşte în străinătate împreună cu unul dintre părinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu acesta, fără a mai fi necesară declaraţia celuilalt părinte, numai dacă părintele însoţitor face dovada faptului că i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau că exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013;’’

Autor: Av. Adela Bădău