Scurte considerații cu privire la semnele distinctive asociate produselor – Marcă înregistrată

Proprietatea intelectuală, în sens foarte larg, cuprinde drepturile legale ce rezultă din activitatea intelectuală în domeniul industrial, științific, literar sau artistic.
În mod tradițional, domeniul proprietății intelectuale se împarte în două ramuri:
1. Proprietatea industrială;
2. Drepturile de autor.

Proprietatea industrială cuprinde protecția creațiilor tehnice (invenții, modele de utilitate) și estetice (desene și modele industriale), semnele distinctive asociate produselor (marca, nume, comercial, indicație geografică) si concurența neloială.
Aceste creații intelectuale, ca și bunurile materiale, trebuiesc protejate de utilizarea lor de către alte persone.
Imposibilitatea protecției prin simpla posesie a obiectului, reprezintă fundamentul legii privind proprietatea intelectuala.
În ceea ce priveste obiectele protejate de către proprietatea industrială, poate cel mai controversat rămâne marca.

Marca este un semn distinctiv utilizat pentru a diferenția produsele sau serviciile unei intreprinderi de cele identice sau similare ale altor organizații.
Ca și element fundamental al strategiei comerciale ale unei organizatii, maca are funcția de identificare a produselor și serviciilor, de garantare a unui nivel calitativ constant (funcții clasice), funcția de concurență a mărcii (a apărut datorită diversificării ofertei de mărfuri) și funcția de reclamă a mărcii (determinate de dinamismul accentuat al mărcii).

De regula, drepturile de proprietate industrială se dobândesc prin înregistrarea mărcii la Oficiul de Proprietate Industrială.
În România, organul competent pentru asigurarea protecției unei marci este Oficul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM).
Procedura de înregistrare a unei mărci la OSIM nu este o procedură extrem de complicată, aceasta durează până la 6 luni de la data completării unei cereri de înregistrare, pentru ca mai apoi să se obțină un titlu ce asigură o protecție unitară pe întreg teritoriul țării.
Aceasta, bineînțeles, dacă în cele două luni în care stă publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială nu face nimeni opoziție la înregistrarea mărcii.
Nedepunerea, în termen, a dovezii de utilizare anterioară a mărcii se sancționează cu respingerea opoziției formulate, fără a intra în cercetarea fondului.
O dată înregistrată o marcă pe teritoriul României, nici o altă perosană fizică sau juridică nu o va mai putea folosi în nume propriu.

În ceea ce privește problema mărcilor asemănătoare din punct de vedere semantic, practica [1] la nivel național a statuat următoarele: atât timp cât între două mărci asemănătoare la nivel semantic nu există alte asemănari, acestea trebuiesc considerate mărci distincte.
Introducerea unui aspect grafic în cadrul marcii este de natura să o diferențieze față de orice altă marcă lipsită de un astfel de element grafic, ceea ce nu va face decât să accentueze diferențele dintre cele doua mărci care, potrivit părților în dispută, se aseamănă.
La aprecierea globală a asemănărilor vizuale, auditive sau conceptuale a mărcilor contribuie toate aceste mici diferențe: existentă elementului grafic, mai multe silabe, finalul diferit al cuvintelor.
Aceste elemente de diferență apar ca fiind extrem de importante, iar nu nesemnificative, față de multitudinea lor și de modul în care se îmbină, rezultatul creat fiind complet diferit.
Folosirea concomitentă a celor două mărci care, potrivit părților în dispută se aseamănă, nu poate fi invocată ca un argument în favoarea sau in defavoarea vreuneia dintre părți, reprezentând un aspect normal al activității comerciale desfășurate de părți și, deci, un argument neutru, astfel cum s-a hotărât în practica națională.

[1] (Decizia nr.207A din 03.12.2009 – Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IX-a Civila si Pentru Cauze Privind Proprietatea Intelectuala).

Autor: Av. Christa Jenei