Recuperarea sumelor avansate de angajator cu titlu de cheltuieli de formare profesională

Din analiza prevederilor art. 195 Codul Muncii rezultă clar că ceea ce dă dreptul angajatorului să se îndrepte împotriva angajatului este achitarea cursurilor de formare profesională şi nerespectarea din partea salariatului a obligaţiei de a lucra în şir perioada pentru care s-a angajat prin act adiţional, angajatorul neavând dreptul de a solicita o altă sumă de bani cu titlu de clauză penală. Prin urmare, pârâtul are obligaţia de a restitui doar cheltuielile suportate de către angajator pentru pregătirea sa profesională.

Prin dispoziţiile Codului muncii angajatorii sunt obligaţi să asigure salariaţilor participarea la programe de formare profesională, cel puţin o dată la 2 ani, daca au cel puţin 21 de salariaţi şi cel puţin o dată la 3 ani, dacă au sub 21 de salariaţi. Cheltuielile cu participarea la programele de formare profesională în aceste condiţii sunt suportate de angajatori. Acestei obligaţii îi corespunde dreptul salariaţilor de a avea acces la formare profesională prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. g) din acelaşi Cod.
În cazul în care salariaţii participă la cursuri de formare profesională, aceştia nu execută lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu ci îşi exercită dreptul de participare la programe de formare profesională, drept consacrat de Codul muncii şi de OG 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor.
Formarea profesională la care face referire Codul muncii cuprinde atât formarea profesională iniţială care asigură pregătirea necesară pentru dobândirea competenţelor profesionale minime necesare pentru obţinerea unui loc de muncă, cât şi formarea profesională continuă care este ulterioară formării iniţiale şi asigură adulţilor fie dezvoltarea competenţelor profesionale deja dobândite, fie dobândirea de noi competenţe. Competenţa profesională reprezintă capacitatea de a realiza activităţile cerute la locul de muncă la nivelul calitativ specificat în standardul ocupaţional aferent meseriei sau profesiei respective.
Dispoziţiile Codului muncii se completează cu cele ale OG 129/2000, conform căreia, pe perioada în care participă la programe de formare profesională finanţate de angajatori, salariaţii primesc drepturile salariale stabilite conform contractului individual de muncă pentru program normal de lucru, iar angajatorul are obligaţia de a suporta cheltuielile de deplasare în cazul în care acestea se desfăşoară în altă localitate decât cea în care salariatul îşi are locul de muncă.
Astfel, chiar dacă formarea profesională se desfăşoară în afara programului normal de lucru, nu se va considera că salariaţii prestează muncă suplimentară deoarece timpul de muncă suplimentară este definit ca fiind orice perioadă în care salariaţii prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplinesc sarcinile şi atribuţiile lor, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare, în afara duratei normale a timpului de lucru. Salariaţii care urmează un curs de formare profesională în afara programului de lucru, nu prestează muncă, nu sunt obligaţi să îndeplinească anumite sarcini de serviciu ci dimpotrivă, au dreptul de a li se asigura participarea la cursurile de formare profesională.
În concluzie, salariaţilor li se cuvin drepturile stabilite de Codul muncii pentru munca suplimentară numai când prestează muncă în afara duratei normale a timpului de lucru, nu şi în situaţia în care participă la cursuri de pregătire profesională.
Conform art. 196 din Codul muncii, participarea la formare profesională poate avea loc la iniţiativa salariatului sau a angajatorului. În cazul în care participarea la formare profesională a fost iniţiată de angajator, cheltuielile ocazionate de formarea profesională fiind suportate de acesta, salariatul va beneficia pe toată durata formării profesionale, de toate drepturile salariale deţinute, inclusiv de vechime la acel loc de muncă, perioada de formare profesională fiind considerată stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor sociale de stat.
Atunci când iniţiativa participării la o formă de pregătire profesională cu scoaterea din activitate aparţine salariatului, rămâne la latitudinea angajatorului să decidă cu privire la condiţiile de participare şi modalitatea de suportare a costurilor.
În acest sens, art. 199 alin. (1) din Codul muncii dispune că, în cazul în care salariatul este cel care are iniţiativa participării la o formă de pregătire profesională cu scoatere din activitate, angajatorul va analiza solicitarea salariatului împreună cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor. Angajatorul va decide cu privire la cererea formulată de salariat, în termen de 15 zile de la primirea solicitării. Totodată, angajatorul va decide cu privire la condiţiile în care va permite salariatului participarea la forma de pregătire profesională, inclusiv dacă va suporta în totalitate sau în parte costul ocazionat de aceasta.
În cazul în care angajatorul nu şi-a respectat obligaţia de a asigura pe cheltuiala sa participarea unui salariat la formare profesională în condiţiile prevăzute de lege, Codul muncii prevede la art. 157 alin. (1) că salariatul are dreptul la un concediu pentru formare profesională, plătit de angajator, de până la 10 zile lucrătoare sau de până la 80 de ore.
În consecinţă, dacă iniţiativa participării la formare profesională aparţine angajatorului, Codul muncii prevede că pe toată durata formării profesionale salariatul va beneficia de toate drepturile salariale deţinute.
În situaţia în care iniţiativa participării la formare profesională aparţine salariatului, contractul individual de muncă se suspendă în conformitate cu prevederile art. 51 alin. (1) lit. d) din Codul muncii. În acest caz, salariatului i se acordă, la cererea sa, concediu pentru formare profesională cu sau fără plată în funcţie de înţelegerea părţilor, angajator şi salariat.
Aşadar, atunci când ne referim la formarea profesională vorbim despre un drept al salariatului şi o obligaţie a angajatorului.
Durata concediului pentru formare profesională nu poate fi dedusă din durata concediului de odihnă anual şi este asimilată unei perioade de muncă efectivă în ceea ce priveşte drepturile cuvenite salariatului, altele decât salariul.
Modalitatea concretă de formare profesională, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata formării profesionale, precum şi orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligaţiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională se stabilesc prin acordul părţilor şi fac obiectul unor acte adiţionale la contractele individuale de muncă.
Salariaţii care au beneficiat de un curs sau de un stagiu de formare profesională, finanţat de angajator, nu pot avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă pentru o perioada stabilită prin act adiţional. Nerespectarea acestei obligaţii determină obligarea salariatului la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adiţional la contractul individual de muncă.
În ceea ce priveşte deductibilitatea cheltuielilor cu formarea profesională a salariaţilor, în conformitate cu art. 21 alin. (2) lit. h) din Codul fiscal, cheltuielile pentru formare şi perfecţionare profesională a personalului angajat sunt deductibile. În completarea acestei prevederi, articolul 34 din OUG 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor cu modificările şi completările ulterioare, prevede că societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale, unităţile cooperatiste, regiile autonome şi alte instituţii pot efectua cheltuieli pentru formare profesională a salariaţilor, cheltuieli care se deduc, după caz, din impozitul pe profit sau din impozitul pe venit.
În dreptul comun clauza penală – reglementată de art. 1066-1072 C. civ. – este acea convenţie prin care părţile unui contract determină anticipat întinderea daunelor – interese pe care debitorul va fi obligat să le plătească în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare ori cu întârziere a prestaţiilor la care s-a îndatorat. Clauza penală apare ca o modalitate de evaluare prealabilă a despăgubirilor, realizată pe cale convenţională.
Formarea profesională a salariaţilor are ca obiective principale: adaptarea salariatului la cerinţele postului sau ale locului de muncă, obţinerea unei calificări profesionale, actualizarea cunoştinţelor şi deprinderilor specifice postului şi locului de muncă şi perfecţionarea pregătirii profesionale pentru ocupaţia de bază, reconversia profesională determinată de restructurări socio-economice, dobândirea unor cunoştinţe avansate, a unor metode şi procedee moderne, necesare pentru realizarea activităţilor profesionale, prevenirea riscului şomajului, promovarea în muncă şi dezvoltarea carierei profesionale, după caz.
Din punct de vedere fiscal, conform art. 55 alin. (4) lit. n) din Codul fiscal, se menţionează că “cheltuielile efectuate de angajator pentru pregătirea profesională şi perfecţionarea angajatului legată de activitatea desfăşurată de acesta pentru angajator” reprezintă sume ce nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile.

Bibligrafie:
1. A. Țiclea, Tratat de dreptul muncii-legislație. Doctrină. Jurisprudență
2. Ordonanța 129/2000 privind formarea profesională a adulților
3. Codul Muncii din 2003 republicat

Autor: Av. Mihalca Delia