PROCEDURA PRIVIND PUNEREA SUB INTERDICTIE JUDECĂTOREASCĂ

Potrivit dispozițiilor art. 164 Cod civil: „persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației ori debilității mintale, va fi pusă sub interdicție judecătorească.”
Astfel, pentru ca o persoană ce nu are discenământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, să fie pusă sub interdicție și să se numească un tutore pentru ocrotirea intereselor lui, este necesar să se formuleze o cerere pe rolul Judecătoriei în a cărei circumscripție persoana lipsită de discernământ își are domiciliu.
Cererea de punere sub interdicție poate să fie solicitată de persoanele prevăzute la articolul 111 Cod civil, respectiv:
a)persoanele apropiate minorului, precum şi administratorii şi locatarii casei în care locuieşte minorul;
b)serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării morţii unei persoane, precum şi notarul public, cu prilejul deschiderii unei proceduri succesorale;
c)instanţele judecătoreşti, cu prilejul condamnării la pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti;
d)organele administraţiei publice locale, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană.
Chiar dacă articolul 111 este reglementat în Capitolul intitulat Tutela Minorului, acesta este aplicabil în mod corespunzător și procedurii privind punerea sub interdicție judecătorească.

Pentru ca o acțiune în instanță având ca obiect punerea sub interdicție, să fie admisă de către instanța de judecată, este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții:

1. Lipsa de discernământ a persoanei a cărei punere sub interdicție se solicită:
Discernământul reprezintă o stare de fapt, iar nu de drept, a persoanei fizice, presupunând o voință conștientă, facultatea de a discerne și de a judeca lucrurile la adevărata lor valoare. Altfel spus, persoana a cărei punere sub interdicție se cere, trebuie să nu aibă capacitatea de a înțelege urmările legale ale manifestării sale de voință.
La cererea de chemare în judecată în vederea dovedirii lipsei de discernământ se pot anexa acte medicale, de exemplu: raport de evaluare psihologică, bilet de ieșire din spital, scrisoare medicală, certificat de încadrare într-o categorie de persoane handicapate care necesită protecție etc.

2.Lipsa discernământului să fie determinată de alienația ori debilitatea mintală de care suferă persoana ce urmează a fi pusă sub interdicție:
Potrivit practicii judiciare și doctrinei în materie, s-a reținut că diferența majoră dintre alienaţia mintală și debilitatea mintală este următoarea: alienația mintală se instalează în cursul vieții unei persoane (este dobândită), pe când debilitatea mintală este dată de afecțiuni psihice exstente în momentul nașterii (este nativă).
Alienaţia mintală este boala ce se datorează unor anomalii care fac imposibilă dezvoltarea facultăţilor psihice ori unor maladii ale sistemului nervos, fiind urmarea unor boli psihice.
Debilitatea mintală este forma de înapoiere mintală în care deficitul intelectual se manifestă în capacitate redusă de generalizare și abstractizare. La prima vedere, datorită lipsei unor deficiențe fizice evidente, debilul mintal nu se deosebește de un om normal. Din cauza criticismului redus al gândirii, a caracterului pueril al afectivității, el are nevoie de îndrumarea adulților chiar și atunci când reușește să-și câștige singur existența.
În completarea acestor cauze legale, limitativ și expres prevăzute de lege, jurisprudența a mai reținut că punerea sub interdicţie este condiționată de existenţa unei stări de tulburare mintală cu caracter general şi permanent.
Prin această tulburare mintală se înțelege absența, distrugerea sau alterarea parțială a funcțiilor psihice, determinate de cauze patologice (diferite boli infecțioase cu reacții meningo encefalitice), intoxicații, compresiuni tumorale intracerebrale, leziuni encefalice, precum și cauze fiziologice și psihologice.

3. Lipsa discernământului să nu îi permită persoanei ce urmează să fie pusă sub interdicție să se îngrijească de interesele sale:
Cu privire la această condiție, este necesar ca din probatoriul administrat în cauză să rezulte că persoana a cărei punere sub interdicție se solicită, nu se poate autoadministra, are nevoie de supraveghere, coordonare, îndrumare și îngrijirea unei alte persoane.
Ulterior înregistrării cererii pe rolul instanței de judecată, procurorul direct sau prin intermediul organelor de poliție va efectua cercetările necesare, va lua afizul unei comisii de medici specialiști, iar dacă cel a cărui punere sub interdicție judecătorească este cerută se găsește internat într-o unitate sanitară, va lua și avizul acesteia.
În cadrul dosarului aflat pe rolul instanței de judecată, pe lângă înscrisurile medicale depuse de către partea ce formulează cererea, în probațiune urmează să fie audiați martori și persoana ce se solicită să fie numită tutore pentru ocrotirea intereselor celui pus sub interdicție, să se efectueze o anchetă socială și un raport de expertiză medico-legală psihiatrică.
Totodată, instanța de judecată este obligată să îl asculte pe cel a cărui punere sub interdicție este cerută, punându-i și întrebări pentru a constata starea lui mintală. Dacă cel a cărui punere sub interdicție judecătorească cerută, nu este în stare să se înfățișeze în instanță el va fi ascultat la locul unde se găsește.

Autor: Av. Diana Micu-Olosutean