Procedura de recunoaştere şi încuviinţare a executării silite pe teritoriul României a unei Sentinţe arbitrale străine

Unul dintre avantajele ce este scos frecvent în evidență de către instituțiile de arbitraj internațional pentru a te convinge să alegi această procedură alternativă este termenul de soluționare a litigiilor, majoritatea lăudându-se cu un termen de maxim 6 luni de la data constituirii tribunalului arbitral.

Astfel, doar citind Regulamentul de arbitraj te gândești că în maxim 6 luni poți avea o Sentință arbitrală, pe care, în caz de refuz al îndeplinirii obligațiilor stabilite, să o pui în executare.

Realitatea este însă alta, urmând a demonstra acest lucru prin trimitere la o situație concretă în care am fost implicați.

În data de 26 mai 2017 se înregistrează cererea de arbitrare pe rolul Curţii de Arbitraj Elvețian, la data de 7 august 2017 se constituie tribunalul arbitral, iar la data de 18 ianuarie 2018 se comunică prin e-mail Sentința arbitrală.

Așadar, termenul se respectă, Sentința arbitrală fiind pronunțată în termen de 6 luni de la data constituirii tribunalului arbitral.

La data de 21 ianuarie 2018 se comunică originalul Sentinței arbitrale, existând posibilitatea potrivit legislației Elveției de a fi contestată în termen de 30 zile la Tribunalul federal elvețian pentru următoarele motive:
a) arbitrul unic a fost numit neregulat sau tribunalul arbitral a fost alcătuit neregulat;
b) tribunalul arbitral s-a declarat, pe nedrept, competent sau incompetent;
c) tribunalul arbitral a deliberat asupra unor chestiuni litigioase care nu i-au fost înaintate sau a omis să se pronunțe asupra anumitor concluzii;
d) a fost încălcat principiul egalității de tratament al părţilor sau dreptul lor de a fi audiate;
e) este incompatibilă cu dreptul public.

Având în vedere că niciuna dintre părți nu contestă Sentința arbitrală la Tribunalul federal elvețian, la data de 3 aprilie 2018 se solicită debitoarei îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina acesteia, însă se refuză efectuarea plății, solicitându-se comunicarea Sentinței de recunoaștere în România Sentinței arbitrale.

În consecință la data de 27 aprilie 2018 se înregistrează pe rolul Tribunalului București cererea de recunoaştere şi încuviinţare a executării silite pe teritoriul României a Sentinţei arbitrale.

În această materie sunt incidente dispoziţiile art. 1124-1134 Cod procedură civilă, precum şi dispoziţiile CONVENŢIEI de la New-York din 10 iunie 1958 pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, la care România a aderat prin Decretul nr. 186 din 10 iulie 1961.

Astfel, instanța competentă este tribunalul în circumscripţia căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui căruia i se opune sentința arbitrală (art. 1126 alin. 1 Cod procedură civilă), cererii trebuind a-i fi atașate sentința arbitrală şi convenţia de arbitraj, în original sau în copie, traduse în limba română (art. 1128 Cod procedură civilă).
Potrivit art. 1129 Cod procedură civilă, recunoaşterea sau executarea hotărârii arbitrale străine este respinsă de tribunal dacă partea contra căreia hotărârea este invocată probează existenţa uneia dintre următoarele împrejurări:
a) părţile nu aveau capacitatea de a încheia convenţia arbitrală conform legii aplicabile fiecăreia, stabilită potrivit legii statului unde hotărârea a fost pronunţată;
b) convenţia arbitrală nu era valabilă potrivit legii căreia părţile au supus-o sau, în lipsă de stabilire a acesteia, conform legii statului în care hotărârea arbitrală a fost pronunţată;
c) partea contra căreia hotărârea este invocată n-a fost cuvenit informată cu privire la desemnarea arbitrilor sau cu privire la procedura arbitrală ori a fost în imposibilitate de a-şi valorifica propria apărare în procesul arbitral;
d) constituirea tribunalului arbitral sau procedura arbitrală n-a fost conformă convenţiei părţilor ori, în lipsa unui acord al acestora, legii locului unde a avut loc arbitrajul;
e) hotărârea priveşte un diferend neprevăzut în convenţia arbitrală sau în afara limitelor fixate de aceasta ori cuprinde dispoziţii care excedează termenilor convenţiei arbitrale. Totuşi, dacă dispoziţiile din hotărâre care privesc aspecte supuse arbitrajului pot fi separate de cele privind chestiuni nesupuse arbitrajului, cele dintâi pot fi recunoscute şi declarate executorii;
f) hotărârea arbitrală n-a devenit încă obligatorie pentru părţi sau a fost anulată ori suspendată de o autoritate competentă din statul în care sau după legea căruia a fost pronunţată.

O prevedere similară cu cea cuprinsă în art. 1129 Cod procedură civilă se regăsește și în dispozițiile art. V din CONVENŢIA de la New-York din 10 iunie 1958 pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine.

În procedura de recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a Sentinţei arbitrale, debitoarea a solicitat respingerea cererii invocând următoarele critici, ce în opinia sa ar constitui motive de refuz a recunoașterii şi încuviinţării executării silite pe teritoriul României a Sentinţei arbitrale din 18.01.2018, respectiv că:
i. nu i-ar fi fost dată posibilitatea să-și prezinte susținerile oral în fața arbitrului;
ii. hotărârea arbitrală ar conține pasaje în alte limbi decât limba arbitrajului, aspect ce ar fi de natură a încălca dreptul acesteia la un proces echitabil și a dreptului la apărare;
iii. hotărârea arbitrală ar conține considerente întemeiate pe jurisprudență și doctrină ce nu au fost comunicate părților în prealabil, aspect ce ar fi de natură a încălca dreptul acesteia la un proces echitabil și dreptului la apărare;

După analiza probelor depuse de către părți, la data de 3 octombrie 2018 Tribunalul București admitere cererea, dispunând recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a Sentinţei arbitrale din data de 18 ianuarie 2018, la data de 27 noiembrie 2018 fiindu-ne comunicată motivarea Sentinței civile nr. 2900/03.10.2018.

Având în vedere că potrivit art. 1131 alin. 1 Cod procedură civilă cererea de recunoaştere sau de executare a hotărârii arbitrale străine se soluţionează prin hotărâre dată cu citarea părţilor şi care poate fi atacată numai cu apel, la data de 27 decembrie 2018 debitoarea formulează apel împotriva Sentinței civile nr. 2900/03.10.2018.

Apelul se soluționează la data de 10 aprilie 2019, când Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia civilă nr. 637A/10.04.2019 respinge apelul formulat în cauză, motivarea fiindu-ne comunicată la data de 9 mai 2019. Între timp, respectiv la data de 6 mai 2019, debitoarea își îndeplineşte voluntar obligațiile stabilite prin Sentința arbitrală din 18 ianuarie 2019.

Concluziile situației descrise mai sus ar fi așadar următoarele:
i. procedura internă oferă o cale alternativă de rezolvare a litigiilor, pentru care s-a și optat apelându-se la Curta de Arbitraj Elvețian, care a soluționat litigiul în termen de 238 de zile de la data înregistrării cererii de arbitrare, respectiv 164 de zile de la data constituirii tribunalului arbitral;
ii. deși tribunalul arbitral a avut nevoie de doar 164 de zile pentru a analiza pe fond pretențiile părților, instanțele române au avut nevoie de 377 de zile doar pentru a soluționa cererea de recunoaştere şi încuviinţare a executării silite pe teritoriul României a Sentinţei arbitrale, asta în condițiile în care și judecata din fond și cea din apel s-a soluționat la primul termen de judecată;

Dată fiind această situație și ținând cont de prevederile art. 6 Cod procedură civilă potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în termen optim şi previzibil, instanţa fiind datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii, un termen de 377 de zile pentru o astfel de procedură nu are cum să fie considerat rezonabil, impunându-se stabilirea unor termene procedurale mult mai scurte.