Prezumția de renunțare la moștenire

Potrivit art.1106 Noul Cod civil nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine.
Renunţarea la moştenire nu se presupune cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de Noul Cod de Procedură civilă. 

Persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a putea moşteni averea defunctului (numit succesibil) are un termen de un an de la data deschiderii moştenirii de a-şi exprima dreptul de opţiune succesorală, respectiv de a accepta sau de a renunţa la moştenire.

În ceea ce priveşte acceptarea moştenirii, aceasta poate fi expresă, efectuată printr-un scris sub semnătură privată sau un înscris autentic, sau poate fi tacită, atunci când succesibilul efectuează acte de dispoziţie, administrare definitivă sau folosinţă a unor bunuri din moştenire.

În schimb, în ceea ce priveşte renunţarea la moştenire, declaraţia de renunţare nu se poate face decât printr-un act autentic. Renunţarea la moştenire nu se presupune decât în cazurile expres prevăzute de lege.

Unul din cazurile de prezumţie de renunţare la moştenire este cel prevăzut de art.1112 Noul Cod Civil.

Potrivit art.1112 Cod civil este prezumat, până la proba contrară, că a renunţat la moştenire succesibilul care, deşi cunoştea deschiderea moştenirii şi calitatea lui de succesibil, nu şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală, prin acceptarea moştenirii sau renunţarea expresă la moştenire, în termenul de un an prevăzut pentru exprimarea opţiunii succesorale.

Prezumţia de renunţare operează doar dacă, după împlinirea termenului de un an de la deschiderea moştenirii, succesibilul, citat în condiţiile legii, nu face dovada exercitării dreptului de opţiune succesorală. Citaţia trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii acesteia, pe lângă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, şi precizarea că, dacă succesibilul nu îţi exercită dreptul de a accepta moştenirea în termenul de decădere prevăzut la art.1103, este prezumat că renunţă la moştenire.

În aplicarea dispoziţiilor legale arătate legatara cu titlu particular, care deşi a fost legat citată atât de către notarul public cu menţiunea de a se prezenta la biroul notarial în vederea participării la dezbaterea succesiunii după defunctă, cât şi în faţa instanţei de judecată cu menţiunea personală la interogatoriu, nu a făcut dovada acceptării moştenirii în termenul legal de 1 an, se prezumă că a renunţat la moştenire.

În virtutea principiului consacrat de Codul civil potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire care i se cuvine, având în vedere că partea renunţătorului profită moştenitorilor pe care i-ar fi înlăturat de la moştenire sau celor a căror parte ar fi diminuat-o dacă ar fi acceptat moştenirea, legatarul cu titlu universal care în temeiul testamentului a fost numit moştenitor cu privire la toate bunurile mobile și imobile ce se vor găsi în patrimoniul defunctului la data decesului și pentru care nu a făcut legate particulare, va deveni astfel unicul moştenitor al defunctului, inclusiv asupra bunurilor faţă de care a fost instituit un legat cu titlu universal dar opţiunea succesorală asupra acestuia nu a fost exprimată în termenul legal.