ORE SUPLIMENTARE LA LOCUL DE MUNCA

Munca suplimentara este definita ca fiind : munca prestată în afara duratei normale a timpului de munca saptamanal, respectiv mai mult de 8 ore pe zi si de 40 ore pe saptamana. Munca suplimentara nu poate fi efectuata fara acordul salariatului, cu exceptia cazului de forta majora sau pentru lucrari urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori inlaturarii consecintelor unui accident.
Important de mentionat faptul ca, efectuarea de ore suplimentare trebuie sa fie solicitata de catre angajator si acceptata de catre angajat.
De regula, orele suplimentare se compenseaza prin ore libere platite în urmatoarele 60 de zile calendaristice dupa efectuarea acesteia. Astfel, angajatul va beneficia de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.
In situatia, in care orele suplimentare nu pot fi compensate de catre angajator prin ore libere plătite, asa cum am mentionat in paragraful anterior, orele suplimentare lucrate de catre angajat vor fi plătite acestuia prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
Sporul pentru munca suplimentara prestata de catre angajat, se stabileşte prin negociere, in cadrul contractului colectiv de muncă sau, dupa caz, al contractului individual de munca, iar acest spor nu poate fi mai mic de 75% din salariul de baza.
Prin urmare, ori de cate ori angajatorul solicita efectuarea de ore suplimentare, respectiv se lucreaza mai mult de 8 ore pe zi, este obligatoriu acordarea de ore libere in compensare , ore care sa fie platite de catre angajator. Doar in situatia in care, din diverse motive angajatorul nu poate sa va ofere timp liber platit, orele care au fost lucrate suplimentar vor fi platite cu un spor la salar, de minim 75% din salariul de baza.
Trebuie mentioant ca, pentru anumite categorii de angajati este prevazuta uneori, o durata maxima a timpului de lucru superioara duratei normale, de ex. in cazul conducatorilor de vehicule, durata de conducere cuprinsa intre doua perioade zilnice de odihna sau intre o perioada zilnica de odihna si o perioada saptamanala de odihna nu trebuie sa depaseasca 9 ore. Aceasta se poate extinde pana la 10 ore de doua ori pe saptamana. Prin urmare, in cazul soferilor dispozitiile codului muncii trebuie corelate cu dispozitiile legale in materie de transport. Totodata, in materie de transport este important sa se tina cont de prevederile H.G. 38/2008, unde se arata expres ce presupune munca prestata de catre angajat si platita de catre angajator.
Un alt aspect important si de care, de multe ori instantele de judecata tin cont se refera la faptul ca, este necesar efectuarea unei solicitari scrise din partea salariatului pentru compensarea muncii suplimentare cu ore libere platite, solicitarea fiind obligatoriu a fi facuta de catre angajat in timpul in care acesta inca detine calitatea de angajat. In acest sens a retinut si Curtea de Apel Bucuresti in Decizia nr. 793/R/2006 unde se arata ca « salariatul care a prestat munca suplimentara are obligatia sa solicite angajatorului compensarea acesteia prin ore libere platite in urmatoarele 30 de zile. Doar in ipoteza in care compensarea orelor suplimentare prin timp liber nu este posibila, salariatul poate pretinde sporul la salariu pentru munca suplimentara, potrivit art 120 Codul muncii, cu mod urm. Nu sunt indeplinite aceste conditii, daca salariatul nu face dovada ca a solicitat angajatorului compensarea muncii suplimentare prin ore libere platite si nici a imprejurarii ca a pretins ulterior sporul pentru munca suplimentara prestata, iar cererea de plata a orelor suplimentare a fost adresata direct in fata instantei de judecata dupa incetarea raporturilor de munca dintre parti. » (Codul muncii adnotat, vol.I, pag. 658).

Autor: Ionela COSTEA