Obligativitatea plăţii taxei de radiodifuziune doar de către persoanele juridice beneficiare

În conformitate cu Decizia nr. 607/2011, obligaţia de a plăti taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune incumbă doar persoanelor care au beneficiat de aceste servicii.
Considerente asemănătoare celor din Decizia nr. 607/2011 au fost avute în vedere şi la pronunţarea Deciziei nr. 448/2013 a Curţii Constituţionale (CC), publicată în Monitorul Oficial nr. 5/2014.
În motivarea Deciziei nr. 448/2013 privind constituţionalitatea art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, Curtea a constatat că, anterior deciziei respective, a statuat, cu valoare de principiu, că forţa obligatorie ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile CC, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea a reţinut că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.

Taxele pentru serviciile publice de radiodifuziune şi de televiziune au fost instituite de Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune.
În plus, persoanele juridice sunt obligate să achite taxa radio prin HG nr. 977/2003, care pune în aplicare prevederile legii nr. 41/1994.
Potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Curtea Constituţională a constatat în urma unor neînţelegeri că dispoziţiile art. 40 alin. 3 sunt constituţionale în măsura în care taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune şi televiziune se aplică numai persoanelor juridice care beneficiază de aceste servicii.
În decursul anului 2009 Guvernul a modificat HG nr. 977/2003 privind taxa radio, prin HG nr. 1012/2009. Mai exact, începand cu data de 9 aprilie 2009, au fost modificate prevederile cuprinse în art. 3 alin. 1 din HG nr. 977/2003, eliminându-se obligativitatea de plată a taxei radio pentru microîntreprinderile suspendate.
Pentru o mai bună înţelegere a textului de lege s-a stabilit că interpretarea cuvântului beneficiar din cuprinsul legii se poate face doar în sensul comun, referindu-se la o persoana care beneficiază de ceva. Per a contrario, în măsura în care o persoană juridică nu beneficiază de serviciile publice de radio şi televiziune, ea nu va trebui să achite nici taxele aferente acestora.
Tot în cursul anului 2009 ICCJ a dat două soluţii favorabile unor societăţi, scutindu-le astfel de la plata taxelor de radiodifuziune,practica ICCJ în acest sens continuând şi în anii următori.
Cu toate acestea, în pofida argumentelor legale, în mod clar consacrate de ICCJ, având în vedere poziţia furnizorului de energie electrică, de a factura în continuare servicii de care persoanle juridice nu au beneficiat în mod obiectiv, soluţia pentru a scăpa de plata taxelor de radiodifuziune şi televiziune rămâne introducerea de către fiecare persoană juridică a unei acţiuni în justiţie împotriva furnizorului de electricitate şi societăţilor de radiodifuziune şi televiziune, în constatarea lipsei temeiului legal pentru facturarea acestor servicii şi rambursarea sumelor plătite de la momentul informării furnizorului de electricitate asupra neutilizării serviciilor publice de radiodifuziune şi televiziune şi până la soluţionarea favorabilă a speţei.
Tinând seama de modul de colectare a taxei prin furnizorul de electricitate, numai cei care au contract ca persoană juridică cu furnizorul de electricitate pot invoca Decizia ICCJ nr. 607/2011.
Însă, în cazurile în care este vorba de un apartament/casă la care contractul de furnizare de electricitate este în numele unei persoane fizice nu se pot prevala de această hotărâre, chiar dacă în apartament/casa are sediul şi o societate comercială.
De asemenea, trebuie dat deoparte cazul microîntreprinderilor, care nu sunt cuprinse în textele anulate de către Curtea de Apel Cluj (n.red. – prin Deciziile ICCJ menţionate mai sus) şi ele rămân obligate la plata taxei.
Astfel, în sarcina pârâtei există obligaţia legală de plată a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune doar în situaţia în care pârâta ar putea fi identificată ca un beneficiar al acestor servicii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), făcând referire la jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, a reţinut că obligaţia plăţii taxei pentru serviciul public de radiodifuziune incumbă doar persoanelor juridice care beneficiază efectiv de aceste servicii.
Chiar dacă practica instanţelor nu este una unitară, cel puţin în ultima perioadă de timp, într-un procent covârşitor, instanţele de judecată au respins cererile de chemare în judecată ale SRR având ca obiect pretenţii – „taxă radio”, motivaţia acestora fundamentându-se tocmai pe lipsa probelor administrate care să dovedească calitatea de „beneficiar” a persoanelor juridice împotriva cărora s-au formulat cererile introductive de instanţă.

Autor: Av. Delia Mihalca