Noutăți privind arbitrajul în Noul Cod de Procedură Civilă

In contextul cresterii rolului procedurii de arbitraj, in special in relatiile dintre profesionisti, Noul Cod de Procedura Civila adoptat in Romania amplifica reglementarea anterioara, in scopul adaptarile sale la actualele realitati economice. Avantajul major al utilizarii noii proceduri ramane totusi cel consacrat, respectiv celeritatea obtinerii unui titlu executoriu, iar fie ca este vorba de recuperarea unor debite, sau despre stabilirea unor alte drepturi, evitarea unei situatii juridice incerte care poate dura chiar si cativa ani in cazul procedurii de drept comun este un argument puternic in favoarea utilizarii din ce in ce mai frecvente a procedurii alternative de arbitraj. Nu in ultimul rand, justitiabilul are posibilitatea de a desemna personal arbitrul ce urmeaza a solutiona litigiul, ceea ce asigura, in detrimentul procedurii clasice, o mai buna administrare a justitiei prin desemnarea unor persoane specializate concret pe situatia dedusa arbitrajului.

Codul de Procedura Civila in vigoare, respectiv cel adoptat in anul 1865, cu modificarile si completarile ulterioare reglementeaza arbitrajul prin Cartea a IV-a, intitulata Despre Arbitraj. Reglementarea, avand in vedere si prevederile Conventiei de la New-York din anul 1958, privind recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine, a transformat arbitrajul intr-o alternativa eficace la justitia statala, de drept comun.
In acest context, cresterea rolului arbitrajului, in special in materie comerciala, s-a facut simtita, creand necesitatea unei noi reglementari, mai ampla si in concordanta cu reglementarile corespondente din celelalte state ale Uniunii Europene.
Drept urmare, prin Noul Cod de Procedura Civila, legiuitorul a procedat la o restructurare, atat formala, cat si de fond a institutiilor arbitrajului, prin intermediul Cartii a IV-a, formata din sapte titluri separate. La o prima trecere in revista, se pot observa doua aspecte care din start deosebesc noua reglementare de precedenta, respectiv se poate observa reglementarea pentru prima data a arbitrajului institutionalizat, precum si, spre deosebire de reglementarea anterioara, desprinderea textelor referitoare la arbitrajul international, care si-au gasit locul in cuprinsul Cartii a VII-a privind Procesul civil international.
Intr-un prim aspect prin care se diferentiaza de vechea reglementare, Noul Cod de Procedura Civila procedeaza la definirea arbitrajului, aratand prin art. 541 ca acesta reprezinta o jurisdictie alternativa avand caracter privat, precum si la definirea arbitrajului institutionalizat care potrivit art. 616 constituie o forma de jurisdictie arbitrala care se consituie si functioneaza in mod permanent pe langa o organizatie sau institutie interna ori internationala, sau ca organiatie neguvernamentala de interes public de sine statatoare, in conditiile legii, pe baza unui regulament propriu aplicabil in cazul tuturor litigiilor supuse lui spre solutionare potrivit unei conventii arbtrale.
Referitor la dispozitiile generale reglementate prin Titlul I, noua reglementare stabileste o serie de dipozitii cu caracter de noutate. Astfel, se stabileste facultatea statului si a autoritatilor publice de a incheia coventii arbitrale, insa numai in masura in care sunt autorizate prin lege sau prin conventii internationale la care Romania este parte. In acelasi sens, persoanele juridice de drept public care au in obiectul lor de activitate si activitati economice au facultatea de a incheia conventii arbitrale, in afara de cazul in care legea ori actul lor de infiintare sau de organizare prevede altfel. Practic, in acest din urma caz, posibilitatea de a incheia conventii arbitrale reprezinta regula, exceptia trebuind sa fie cuprinsa in actele constitutive ale entitatilor respective sau in lege.
Tot in cadrul acesti prim titlu, se introduce o alta prevedere interesanta, cu privire la reprezentarea partilor in arbitraj, stabilindu-se in mod expres faptul ca imputernicirea avocatiala data potrivit legii valoreaza alegerea domiciliului sau a sediului procesual la avocat, daca in cuprinsul acesteia nu se prevede altfel. Totodata, o astfel de prevedere va da avocatului dreptul de a exercita optiunile cu privire la caducitatea arbitrajului precum si de a solicita ori de a accepta prelungirea termenului arbitrajului.
In continuare, referitor la incheierea conventiei arbitrale, noua reglementare mentine contidita incheierii acesteia in forma scrisa, insa, se va considera indeplinita conditia acestei forme scrise atunci cand recurgerea la arbitraj a fost convenita prin schimb de corespondenta, indiferent de forma acesteia, sau prin schimb de acte procedurale. Existenta conventiei arbitrale poate rezulta si din intelegerea scrisa a partilor facuta in fata tribunalului arbitral. Totusi, potrivit art. 548, alin. (2), in cazul in care conventia arbitrala se refera la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate sau constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, conventia trebuie incheiata in forma autentica notariala, sub sanctiunea nulitatii absolute. Concomitent, in ceea ce priveste compromisul, Noul Cod de Procedura Civila prevede ca acesta poate fi incheiat chiar daca partile se afla in litigiu in fata unei alte instante, de drept comun.
Printre noutatile introduse referitoare la constituirea si functionarea tribunalului arbitral, poate cea mai importanta este reprezentata de eliminarea conditiei cetateniei romana de pentru dobandrea calitatii de arbitru, capacitatatea de exercitiu ramanand singura conditie impusa. De asemenea, in aceasta sectiune se introduce obligativitatea desemnarii unui arbitru supleant, pentru situatiile in care arbitrul propus nu ar putea sa isi indeplineasca obligatiile cu care a fost insarcinat. Totodata, o prevedere utila, de natura a evita situatiile in care partile au omis sa prevada, si nu se inteleg ulterior cu privire la limba in care urmeaza a se desfasura arbitrajul, arata ca limba arbitrajului este limba contractului din care s-a nascut litigiul sau o limba de circulatie internationala ce va fi stabilita de tribunalul arbitral.
In materia administrarii probelor, noua reglementare, de asemenea, confera un aspect de dinamicitate, prevazand prosibilitatea audierii martorilor si a expertilor si la locuinta sau la locul unde acestia isi desfasoara activitatea.
Reglementarea hotararii arbitrale precum si a cazurilor in care se va putea solicita completarea, lamurirea sau indreptarea acesteia este in mare parte mentinuta, insa, reglementari noi apar in ceea ce priveste aciunea in anularea unei asemenea hotarari arbitrale. Astfel, competenta solutionarii unei actiuni in anularea hotararii arbitrale revine Curtii de Apel in circumscriptia careia a avut loc arbitrajul, aceasta judecand actiunea in compunerea prevazuta de lege pentru judecata in prima instanta, intampinarea fiind obligatorie. Curtea de apel va putea da o solutie de trimitere a cauzei spre judecata instantei competente, daca litigiul nu era susceptibil de a fi solutionat pe calea arbitrajului sau se va putea pronunta pe fondul cauzei. In situatia in care Curtea de Apel va considera utila si necesara administrarea unor noi probe, aceasta va pronunta doua hotarari, respectiv cea de anulare a sentintei arbitrale, iar apoi cea asupra fondului. Daca partile au convenit expres ca litigiul sa fie solutionat in echitate, atunci Curtea de Apel va proceda la solutionarea litigiului in echitate.
Pe de alta parte, potrivit Titlului al VI-lea, noua reglementare mentine reglementarea anterioara referitoare la executarea hotararilor arbitrale, acestea putand fi executare de buna-voie sau silit, constituind totodata titlu executoriu potrivit legii.
Prin urmare, arbitrajul se constituie intr-o veritabila solutie pentru rezolvarea litigiilor aparute, implicand la randul sau avantaje si dezavantaje, la fel ca justitia statala, de drept comun. Astfel, pe de-o parte, arbitrajul implica cheltuieli de judecata mai ridicate decat cele ocazionate de jurisdictia statala, insa, pe de alta, arbitrajul va conduce la obtinerea unei solutii intr-un interval de timp mult mai scazut, evitandu-se astfel alte costuri ocazionate de o situatie juridica incerta.