Mandatul European de Arestare

Definiția mandatului european de arestare se regăsește la art. 1 din Decizia – cadrul a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, fiind o decizie judiciară emisă de un stat membru în vederea arestării și a predării de către un alt stat membru a unei persoane căutate, pentru efectuarea urmării penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Această definiția a fost preluată în art. 84 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, potrivit căruia mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Cu alte cuvinte, raportat la definițiile mai sus citate, mandatul european de arestare este instrumentul judiciar de aducere a unei persoane solicitate în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

Emiterea unui mandat european de arestare, este un aspect de oportunitate, astfel cum reclamă articolul 89 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, dar și când sunt întrunite următoarele condiții:
– Persoana solicitată se află pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene;
– Mandatul de arestare preventivă sau mandatul de executare a detențiunii pe viață sau a închisorii este valabil;
– Nu a intervenit, potrivit legii române, prescripția răspunderii penale sau a executării pedepsei ori amnistia sau grațierea;
– Atunci când arestarea și predarea se solicită:
i) În vederea exercitării urmăririi penale ori a judecății, pedeapsa prevăzută de lega română pentru infracțiunea săvârșită este detențiunea pe viață sau închisoarea de 2 ani sau mai mare;
ii) În vederea executării pedepsei, pedeapsa aplicată sau restul de pedeapsă rămas de executat este detențiunea pe viață sau închisoarea de un an sau mai mare;
iii) În vederea executării măsurii privative de libertate, durata măsurii este de 6 luni sau mai mare.
În ceea ce privește condiția a treia ce trebuie îndeplinită pentru emiterea unui mandat european de arestare, considerăm că procedura de constatare a intervenirii prescripției răspunderii penale sau a executării pedepsei ori amnistia sau grațierea, excede cadrului procesual privind emiterea mandatului european de arestare.
Așadar, apreciem că instanța de judecată chemată a se pronunța cu privire cererea de emitere a unui mandat european de arestare, o poate respinge, pentru motivele mai sus menționate, doar dacă anterior pronunțării există o ordonanța a procurorului sau o hotărâre judecătorească definitivă prin care să se constate intervenirea prescripției, amnistiei sau grațierii.
Această interpretare rezultă din chiar modalitatea de redactare a textului legal, respectiv interpretarea gramaticală a sintagmei „nu a intervenit”, care are în vedere existența unei hotărâri a unei autorități judiciare care să fi constatat intervenirea prescripției, după analizarea tuturor condițiilor incidente.
Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere doar împlinirea termenului de prescripție, atunci apreciem ar fi folosit sintagma „să nu se fi împlinit termenul de prescripție”, așa cum a înțeles să utilizeze când a avut în vedere această situație.

Dacă toate condițiile enumerate mai sus sunt îndeplinite, cererea de emitere a unui mandat european de arestare poate fi admisă, însă predarea persoanei solicitate se amână în mod obligatoriu, dacă aceasta este cercetată penal de către autoritățile judiciare române.
Conform art. 58 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, predarea persoanei solicitate se amână până la soluționarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.
Apreciem că amânarea predării persoanei solicitate nu este obligatorie în situația în care față de persoana în cauză nu s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale, în condițiile art. 305 alin. 3 Cod Pr. Pen. În atare situație persoana în cauză nu deține nici o calitateîn cadrul procesurilor penale efectuate de către autoritățile judiciare române, urmărirea penală fiind începută doar in rem.
Conform art. 33 Cod Pr. Pen., subiecții procesuali principali sunt suspectul și persoana vătămată, iar conform art. 32 Cod Pr. Pen., părțile sunt subiecții procesuali principali care exercită sau împotriva cărora se exercită o acțiune judiciară, respectiv inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente.

Așadar, pentru a răspunde exigențelor cuprinse în art. 58 alin.1 din Legea nr. 302/2004, respectiv pentru a anihila efectele unui mandat european de arestare, sub coordonata acestuia cea mai importantă – predarea persoanei solicitate, este necesară începerea urmăririi penale in personam, pentru persoana în cauză.
Predarea persoanei se amână astfel până la soluționarea definitivă a cauzei ce o privește, adică până la un moment foarte greu de previzionat.