Introducerea în contractul individual de muncă a unei clauze prin care se stabilește, anticipat, o sumă pentru încălcarea, de către salariat, a obligațiilor sale, este nulă

La data de 20 mai 2019, Înaltă Curte de Casatie și Justiție a pronunțat Decizia nr. 19 prin care a stabilit următoarele: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 10, art. 38, art. 57, art. 134 alin. (1) și art. 254 alin. (3) și (4) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stipularea clauzei penale în contractul individual de muncă sau într-un act adițional al acestuia, prin care este evaluată paguba produsă angajatorului de salariat din vina și în legătură cu munca sa, este interzisă și este sancționată cu nulitatea clauzei astfel negociate.
Potrivit acestei Decizii, părțile unui contract individual de muncă, respectiv angajatorul și salariatul, nu au dreptul să introducă, prin Contractul individual de muncă sau printr-un act adițional la acesta, o clauză penală.
Clauza penală reprezintă o prevedere din contractul de muncă sau dintr-un act adițional la acesta, prin care angajatorul și salariatul evaluează anticipat producerii ei, întinderea pagubei pe care angajatorul ar suporta-o ca urmare a neexecutării sau a executării necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu ale salariatului. Prin stipularea acestei clauze, angajatorul nu ar mai fi obligat să dovedească existența și întinderea pagubei, fiind suficient să facă proba neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligațiilor contractuale ale salariatului său.
Motivele pentru care ICCJ a luat această hotărâre au fost următoarele:
Pentru a fi angajată raspunderea patrimonială a salariatului, trebuie să fie îndeplinite, cumulativ, mai multe condiții: calitatea de salariat la angajatorul în patrimoniul căruia s-a produs paguba; fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa; paguba cauzată angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și pagubă; vinovăția salariatului.
Paguba cauzată angajatorului trebuie, la rândul ei, să îndeplinească mai multe condiții, care, de asemenea, se impun a fi întrunite cumulativ: paguba să fie certă, respectiv să aibă o existență sigură și o întindere determinabilă la momentul evaluării, paguba trebuie să fie cauzată angajatorului de către propriul salariat, să aibă caracter material și să nu fi fost reparată până la momentul la care angajatorul solicită acoperirea acesteia.
În cazul pagubelor care depășesc limita a cinci salarii minime brute pe economie, nu este permisă evaluarea convențională a întinderii pagubei posterior producerii acesteia și, cu atât mai puțin, nu este permisă evaluarea convențională prealabilă producerii pagubei prin negocierea unei clauze penale.
Așadar, în situația dată, angajatorul, ca titular al cererii de chemare în judecată prin care tinde să angajeze răspunderea patrimonială a salariatului său, trebuie să facă dovada îndeplinirii condițiilor angajării acestui tip de răspundere, inclusiv a existenței și întinderii concrete a pagubei suferite prin fapta ilicită a salariatului său, iar stabilirea cuantumului creanței necesare pentru îndestularea sa este în competența exclusivă a instanței de judecată.
Aceasta interpretare este în concordanta cu art. 272 din Codul muncii referitor la sarcina probei, în sensul că angajatorul are obligația legală a dovedirii tuturor condițiilor răspunderii patrimoniale, care, în mod corelativ, presupune un drept în favoarea salariatului, care implică, ca angajarea răspunderii sale, sub acest aspect, să fie făcută în condiții de contradictorialitate, oralitate și publicitate, prin administrarea de mijloace de probă apte a dovedi toate elementele acestei răspunderi, inclusiv a certitudinii, efectivității și întinderii pagubei pretins a fi provocată angajatorului său.
Constituind un drept legal al angajatului, acesta nu poate renunța la el, conform art. 38 din Codul muncii.
Nu în ultimul rând, ICCJ a menționat că stipularea clauzei penale în cadrul contractului individual de muncă pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a unei obligații principale din contract are un puternic efect cominatoriu, constituind un mijloc de presiune asupra salariatului care, sub presiunea amenințării cu plata unei sume forfetare ridicate, este determinat să renunțe la alte drepturi fundamentale ale sale, cum sunt dreptul la alegerea locului de muncă, dreptul la negocieri ulterioare etc.