Infracţiunea de înşelaciune. Plângere împotriva ordonanţei de clasare a cauzei, desfinţarea ordonanţei şi trimiterea dosarului înapoi la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimată

Judecătorul de cameră preliminară, în urma analizei stării de fapt arătată de către petent în cuprinsul plângerii împotriva ordonanţei de clasare, cât şi a actelor de la dosarul de urmărire penală, îşi întemeiază soluţia pe considerentul că nu poate fi găsită o raţiune suficientă pentru ca o persoană care investeşte sume importante de bani (peste 600.000 lire sterline) în scopul demarării unei afaceri şi pentru realizarea unui profit, să doneze toate beneficiile întregii afaceri către o terţă persoană, respectiv către intimată.
În cuprinsul motivării, judecătorul reţine faptul că, în contextul unei încrederi evidente în bunele intenţii ale intimatei şi a lipsei unei explicaţii rezonabile pentru care petentul să „doneze” rezultatul investiţiei a 600.000 lire sterline către intimată, semnătura petentului pe cele două înscrisuri de cesiune de părţi sociale poate dobândi sens numai în măsura în care a fost depusă fără ca petentul să cunoască conţinutul lor.

Referitor la plângerea formulată de către petentul L.S.J., cetăţean britanic, împotriva ordonanţei Parchetuliu de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în dosar penal …., judecătorul de cameră preliminară deliberând asupra cauzei penale, reţine următoarele:
La data de 25.08.2014 petentul L.S.J. a formulat plângere împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul …. solicitând admiterea plângerii, arătând că soluţia procurorului este, în esenţă, nelegală şi netemeinică. Cu privire la starea de fapt, petentul a arătat că în perioada mai 2008 – ianuarie 2012, în calitate de asociat majoritar la societarea L.I. SRL, a investit suma de aproximativ 600.000 Euro pentru realizarea unui proiect imobiliar în judeţul Cluj, sume ce erau solicitate de către intimata G.L.C., cealaltă asociată în SRL împreună cu petentul.
Intimata, în calitate de asociat şi administrator, era persoana care coordona proiectul, fiind cetăţean român cu domiciliul în Cluj, aceasta fiind de asemenea remunerată de către petent pentru munca depusă în perioada mai 2008 – ianuarie 2012 cu sume cumulate de aproximativ 39.500 euro, sume pe care le vira către aceasta prin intermediul Western Union.
Petentul arată că a continuat virarea mai multor sume de bani pentru realizarea proiectului imobiliar, chiar şi după data de 26 august 2011, dată care figurează pe actele de cesiune ale părţilor sociale de la petent la intimată. Organele de cercetare penală au concluzionat că fapta nu este prevăzută de legea penală întucât petentul a avut posibilitatea să cunoască conţinutul înscrisurilor pe care le-a semnat şi care au condus la cesionarea părţilor sociale deţinute, către intimată, însă o astfel de concluzie ignoră manoperele dolosive ale intimatei care au condus în mod direct la producerea unei pagube însemnate petentului. La plângerea adresată judecătorului de cameră preliminară, petentul a anexat două declaraţii extrajudiciare date de către soţia acestuia şi de către secretara acestuia, ambele confirmând cele susţinute de către petent în starea de fapt.

Prin ordonanţa atacată s-a dispus clasarea sesizării formulată de către petent, în temeiul art.16 lit.b din Noul Cod de procedură penală raportat la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 al.1, 2, 3 şi 5 Cod penal din 1968, actual art.244 al.1 Cod penal nou, în motivare reţinându-se că fapta nu este prevăzută de legea penală întrucât nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune lipsindu-i elementul material, astfel nefiind în prezenţa vreunei acţiuni de inducere în eroare.

Analizând materialul probator administrat, instanţa reţine următoarele:
La data de 14 martie 2013 petentul a formulat plângere penală împotriva intimatei pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 al.1,2,3 şi 5 Cod penal 1968 actual articol 244 al.1 Cod penal, arătând faptul că în considerarea faptului că a fost asociat majoritar la Societatea L.I. SRL în perioada mai 2008 – ianuarie 2012 a investit aproximativ 600.000 Euro pentru achiziţionarea unor terenuri în judeţul Cluj-Napoca şi construirea unor imobile cu scopul de a fi ulterior vândute. Sumele au fost virate de către petent din contul său personal din Marea Britanie într-un cont personal deschis la BT Cluj pentru care era împuiternicită intimata G.L.C., cealaltă asociată din societate.
La finalul anului 2012, în urma unor investigaţii, petentul află cu surprindere faptul că societatea are un singur asociat, respectiv intimata, iar în urma verificărilor făcute la ORC a constatat că modificările privind asociaţii s-au făcut în temeiul unui contract de cesiune de părţi sociale încheiat între petent şi intimată, prin care primul a cesionat celei din urmă toate părţile sociale pe care le deţinea în societate.
Petentul a precizat faptul că nu cunoaşte limba română şi chiar de la înfiinţarea societăţii a avut încredere în intimată semnând mai multe documente ale căror conţinut nu îl cunoştea. Petentul a făcut de semenea, mai multe vizite în România, ultima în cursul lunii decembrie 2011 când a constatat faptul că lucrările de construcţie erau aproape finalizate, urmând ca imobilele să fie puse în vânzare. În cursul lunilor iulie-august 2012 petetnul a fost informat de către intimată cu privire la vânzarea unuia dintre imobilele construite, ulterior acestui moment refuzând să îi mai răspundă petentul.
Devenind suspicios, petentul a făcut unele verificări, iar din datele obţinute de la ORC Cluj a constatat faptul că prin contractul de cesiune din data de 26 august 2011 a cesionat toate părţile sale sociale către intimată, iar prin hotărârea AGA din aceeaşi dată, petentul se retrage din societate.
Petentul nu contestă că ar fi semnat cele două acte însă a precizat că nici un moment nu a avut reprezentarea faptului că şi-ar fi înstrăinat părţile sociale şi nici nu a dorit acest lucru. În acelaşi context a arătat faptul că în cursul lunii august 2011 intimata i-a făcut o vizită la Londra aducând mai multe acte care necesitau a fi semnate de către petent, susţinând că sunt acte contabile. Având în vedere încrederea pe care petentul o avea în intimată a semnat actele fără să le verifice conţinutul. Pe contractul de cesiune de părţi sociale petentul a semnat doar pe ultima filă a actului, filă ce conţinea o singură frază, şi anume, traducerea în limba engleză a textului Eu G.L.C. declar că înţeleg limba engleză, că am citit şi înţeles conţinutul actului.
Petentul a fost audiat în timpul cercetărilor penale şi a susţinut aceleaşi împrejurări.
Intimata a refuzat să dea declaraţii, prevalându-se de dreptul la tăcere.

În urma analizei actelor de la dosar, judecătorul de cameră preliminară reţine următoarele: petentul şi intimata au fost asociaţi în societatea L.I. SRL înfiinţată în cursul anului 2008, petentul deţinând 75% din părţile sociale, iar intimata 25%. Imediat după înfiinţarea societăţii petentul a creditat societatea cu importante sume de bani prentru realizarea activităţilor principale ale societăţii (încheiere acte translative de proprietate, taxe, materiale de construcţii, etc.).
Totodată, în perioada martie 2009 – decembrie 2011 petentul virează către intimată sume de bani cuprinse între 300 şi 500 lire sterline lunar, totalizând aproximativ 39.000 de lire, cu titlu de remunerare pentru activitatea depusă în numele societăţii. Pe lângă înscrisurile din care rezultă că petentul a plătit diverse sume de bani către societate şi către intimată, de altfel, împuternicită să folosească sumele de bani pentru cumpărarea terenului şi ridicarea construcţiilor pentru a fi vândute, a fost depusă la dosar şi declaraţia numitei D.F. secretara petentului, persoana care a efectuat viramentele bancare.
Prin contractul de cesiune de părţi sociale nr.1 din august 2011, semnat de către cele două părţi, petentul transferă proprietatea asupra părţilor sale sociale către intimată la valoarea nominală de 10 lei o parte socială, în total 150 lei, iar în baza acestui contract se încheie hotărârea AGA din aceeaşi dată prin care petentul se retrage din societate ca urmare a cesionărilor părţilor sociale către intimată. Cele două înscrisuri au fost redactate în limba engleză, iar înscrisurile depuse la dosar de către petent poartă ştampila ORC Cluj. În opinia judecătorului, este cert faptul că în lumina sumelor foarte importante de bani virate de către petent societăţii, contractul de cesiune a părţilor sociale la valoarea nominală este un act de donaţie, fiind exclus de la orice fel de beneficii viitoare ale societăţii.
De asemenea, la fel de certă este şi împrejurarea că petentul ar fi putut lua cunoştinţă de cuprinsul celor două înscrisuri înainte de a le semna, dar această împrejurare nu jusitifcă şi împrejurarea că în mod efectiv a cunoscut conţinutul lor.
Judecătorul de cameră preliminară nu găseşte o raţiune suficientă pentru ca o persoană care investeşte sume importante de bani (peste 600.000 lire sterline) în scopul demarării unei afaceri şi pentru realizarea unui profit, să doneze toate beneficiile întregii afaceri către o terţă persoană, respectiv către intimată. În acelaşi context este pe deplin jusitificată explicaţia dată de către petent cu privire la încrederea pe care o avea faţă de intimată, de vreme ce toate sumele de bani le-a virat la dispoziţia acesteia. Aşadar, în contextul unei încrederi evidente în bunele intenţii ale intimatei şi a lipsei unei explicaţii rezonabile pentru care petentul să doneze rezultatul investiţiei a 600.000 lire sterline către intimată, semnătura petentului pe cele două înscrisuri poate dobândi sens numai în măsura în care a fost depusă fără ca petentul să cunoască conţinutul lor. Iar această concluzie nu este doar o supoziţie de vreme ce petentul a mai semnat diverse înscrisuri, chiar şi în limba română, la solicitarea intimatei, adică înscrisuri cărora nu le-a verificat conţinutul sau nu a putut să le verifice conţinutul. De altfel, pare neverosimil ca o persoană care este de acord să cedeze părţile sociale pe care le deţine la o societate comercială în care a investit sume de bani importante, ulterior să formuleze o plângere penală şi să conteste că ar fi urmărit să cedeze în paguba sa toate drepturile către o terţă persoană.
Pe de altă parte, judecătorul reţine faptul că intimata are dreptul de a nu da nici o declaraţie, drept care nu se poate fi interpretat în defavoarea sa, însă, trebuie citată pentru a fi reaudiată, iar dacă nu oferă o explicaţie rezonabilă pentru care să fi primit aproape cu titul de donaţie patrimoniul societăţii L.I. SRL şi cu privire la împrejurările în care au fost semnate cele două înscrisuri, soluţia care se impune este cea de trimitere în judecată.
Având în vedere analiza de mai sus, în baza dispoziţiilor art.341 al.6 lit.b teza II din N.C.p.p. judecătorul de cameră preliminară admite plângerea făcută de petentul L.S., cetăţean englez prin avocat, împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca privind pe intimata G.L.C. cu privire la care s-au efectuat cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 al.1 din Codul penal.
În consecinţă, desfinţează ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca şi dispune trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimata G.L.C. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art.244 al.1 Cod penal, procurorul urmând să facă verificările arătate de judecătorul de cameră preliminară în considerentele încheierii.