Înființarea de P.F.A. sau încheierea unui Contract individual de muncă?

Înființarea unei persoane fizice autorizate poate fi preferată încheierii unui contract individual de muncă, cel puțin din perspectivă fiscală însă problema care apare constă în riscul recalificării activității ca fiind o activitate dependentă.

Opţiunea pentru desfăşurarea unei activităţi în baza unui contract individual de muncă sau a unui contract de colaborare cu PFA se face prin analiza avantajelor şi a dezavantajelor fiecăreia dintre aceste forme, pentru fiecare parte implicată. În consecința acestui fapt, unele societăți își transferă o parte dintre angajaţi în regim de colaborare în scopul diminuării cheltuielilor cu forţa de muncă.
Trebuie însă să se aibă în vedere condițiile concrete de aplicare în practică, în funcție de specificul activităților desfășurate de agenții economici, ținând seama totodată de potențialul risc de reclasificare, strict din punct de vedere fiscal, veniturile obținute putând fi asimilate unor venituri salariale.
Raporturile care se stabilesc între o societate şi un P.F.A., nu sunt raporturi specifice unui contract individual de muncă, cu drepturile şi obligaţiile corelative ce decurg dintr-un astfel de contract. Persoana fizică autorizată nu are calitatea de angajat al societăţii comerciale respective, așa cum am precizat anterior, activitatea desfăşurându-se în baza unui contract de colaborare.
Din perspectiva societăţii, obligaţiile sunt mai puţine şi costurile fiscale mai mici în cazul contractului de colaborare cu P.F.A. decât în cel al contractului individual de muncă. În cazul colaborării cu P.F.A., societatea nu îşi asumă toate obligaţiile prevăzute de legislaţia muncii în scopul apărării intereselor angajatului. De pildă, plata nu este asimilată unui salariu, nu se angajează răspunderea disciplinară a P.F.A., ci o răspundere civilă contractuală, nu se garantează o durată minimă de concediu, încetarea contractului nu poate interveni ca efect al demisiei sau al concedierii și altele. Astfel, sunt și rămân valabile doar obligaţiile expres convenite în contractul de colaborare. Dintre avantajele fiscale amintim aspectul esenţial: acela că taxele pentru contribuţia de sănătate, fondul de șomaj nu mai sunt în sarcina societăţii, ci acestea vor fi plătite de către P.F.A., corespunzător sumelor încasate.
Persoana fizică autorizată este plătitoare de impozit pe venit în valoare de 16% şi are posibilitatea de a deduce anumite cheltuieli. De asemenea, P.F.A. este asigurată în sistemul public de pensii şi are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, acestea fiind plătite direct de P.F.A., şi nu de societatea cu care are relaţii de colaborare.
Pe lângă faptul că înregistrarea ca P.F.A. se poate dovedi avantajoasă fiscal, încheierea unui contract chiar și în situația existenței unui singur client, trebuie avute în vedere condițiile de exercitare a activității și, implicit, riscul ca activitatea să fie recalificată de către autoritățile fiscale ca activitate dependentă (din perspectiva concediului medical, a programului de lucru, a folosirii resurselor beneficiarului).
În încercarea de a limita sau înlătura folosirea abuzivă a structurii de persoană fizică autorizată, legiuitorul a adus mai multe completări prevederilor relevante din Codul fiscal. Astfel, este cunoscut faptul că s-au introdus în Codul fiscal atât definiția, cât și criteriile în baza cărora o activitate independentă poate fi recalificată în una dependentă (criterii ce erau prevăzute anterior doar în Normele de Aplicare a Codului fiscal).
Prin urmare, activitatea desfășurată de P.F.A. va putea fi reconsiderată ca dependentă dacă îndeplinește cel puțin unul dintre criteriile de dependență prevăzute de art. 7 alin. 1 punctul 2.1. Cod fiscal.
Spre exemplu, beneficiarul de venit se află într-o relaţie de subordonare faţă de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit, şi respectă condiţiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuţiile ce îi revin şi modul de îndeplinire a acestora, locul desfăşurării activităţii, programul de lucru. În prestarea activităţii, beneficiarul de venit foloseşte exclusiv baza materială a plătitorului de venit, respectiv spaţii cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecţie, unelte de muncă sau altele asemenea şi contribuie cu prestaţia fizică sau cu capacitatea intelectuală, dar nu şi cu capitalul propriu; plătitorul de venit suportă în interesul desfăşurării activităţii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizaţia de delegare/detaşare în ţară şi în străinătate, precum şi alte cheltuieli de această natură; plătitorul de venit suportă indemnizaţia de concediu de odihnă şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit.
În primul rând, recalificarea este și trebuie să rămână pur fiscală. Criteriile de dependență fiscală nu pot avea relevanță juridică, întrucât ar încălca principiul libertății contractuale conform căruia părțile contractante, în funcție de existența unei anumite necesități de ordin juridic, sunt libere să încheie orice tip de convenții, cu respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri.
În cazul calificării fiscale a activității ca fiind dependentă, nici inspectorii fiscali și nici inspecția muncii nu pot obliga părțile la încheierea unui contract individual de muncă. Practic, nimeni nu poate fi obligat să fie parte a unui raport juridic de subordonare împotriva voinței sale. Retratarea fiscală nu poate genera forme și raporturi juridice noi.
Trebuie precizat că spre deosebire de raportul de subordonare juridică specific contractului de muncă, prestatorul de servicii se bucură de independență juridică cât privește modul de executare a lucrării în conformitate cu comanda primită de la client. Prestatorul de servicii organizează munca după aprecierea sa și, spre deosebire de contractul de muncă, o efectueaza pe propriul său risc.
În altă ordine de idei, în situația contractelor individuale de muncă, având în vedere modificările intervenite la Codul Fiscal începând cu data de 1 ianuarie 2011, angajatorul și angajatul pot reconsidera „pachetul de beneficii salariale” existente la nivelul angajatului ceea ce poate avea ca efect o reducere a costului fiscal total datorat.

Autor: Av. Pop Diana