DIVORȚUL NU POATE FACE OBIECTUL MEDIERII

La data de 9 decembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Hotărârea nr. 33 prin care a stabilit următoarele: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 2 alin. (4), art. 59 alin. (2) şi art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată nu poate consfinţi acordul de mediere referitor la înţelegerea părţilor privind desfacerea căsătoriei. Cu privire la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului, instanţa de judecată poate consfinţi acordul de mediere având acest obiect. Hotărârea este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, după publicarea ei în Monitorul Oficial al României.
Potrivit acesteia, părțile nu pot hotărî, ele singure, desfacerea căsătoriei, ci pot doar solicita instanței de judecată să ia act de acordul lor de a divorța, instanța de judecată fiind cea care dispune desfacerea căsătoriei.
Motivele pentru care ÎCCJ a luat această hotărâre vor putea fi lecturate după motivarea Hotărârii și publicarea ei în Monitorul Oficial al României, însă este destul de evident faptul că instanța supremă a apreciat că desfacerea căsătoriei rămâne atributul exclusiv al instanțelor de judecată (și al notarilor publici, respectiv al serviciilor de stare civilă) și nu sunt niște drepturi cu privire la care părțile au posibilitatea de a dispune singure.
În ceea ce privește aspectele accesorii divorțului – cum ar fi numele purtat de către soți după desfacerea căsătoriei sau aspectele legate de copiii minori, acestea sunt niște drepturi cu privire la care părțile pot dispune și, în consecință, ele pot face obiectul unui acord de mediere.