Contractul de lohn

Până la intrarea României în Uniunea Europeană, despre contractul de lohn se făcea mențiune doar în Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al Romaniei și în Regulamentul de punere in aplicare a Codului Vamal.
De la momentul intrării Romaniei în Uniunea Europeană, contractul de lohn a fost încadrat la art. 129 alin. (1) din Codul Fiscal, prinzând amploare o dată cu creșterea rtmului de dezvoltare a societății de consum.

Conform dicționarului explicativ al limbii române, contractul de lohn este “contractul prin care un producător, numit executant, se obligă să execute un produs la comanda unui beneficiar, numit ordonator, în schimbul unei renumerații și pe baza documentației tehnice puse la dispoziție de ordonator” .

Din capul locului, definiția contractului de lohn ne duce cu gândul la practica companiilor multinaționale, care își fabrică produsele de specialitate în state mai puțin dezvoltate, datorită costurilor mult mai scăzute percepute de către acestea.
În cadrul acestor contracte de lohn, beneficiarii dețin mărci de prestigiu și o poziție bine conturată pe piața mondială, valorificându-și la maximum avantajele care decurg din poziția de piață, pe când executanții oferă mijloace de producție și forță de muncă ieftină dar calificată, pentru că nu dețin fondurile necesare în a se lansa în programe relevante.
Totuși, la o analiză mai atentă, observăm faptul că acesta nu este singurul argument pentru care companiile multinaționale înțeleg să încheie astfel de contracte de lohn.
Astfel, în cadrul contractelor de lohn, beneficiarii pun la dispoziția producătorilor materialele prime și documentația de executare (know-how, modele, proiecte, desene, echipamente tehnice, etc.), stabilind parametrii tehnici și indicatorii de calitate al produsului finit.
Prin urmare, în afara costrurilor scăzute de fabricație percepute în cadrul acestor contracte, beneficiarii au și o anumită siguranță în ceea ce privește predarea conformă a produsului finit.
Raportat la mențiunile făcute în rândurile de mai sus, reiese că aceste contracte de lohn sunt guvernate de un principiu foarte simplu: executanții prelucrează materialele puse la dispoziție de către beneficiarii-importatori, urmând ca la finalizarea produselor acestea să fie reexportate către beneficiarii-importatori.

Așadar, ca și în orice alt contract bilateral, și contractul de lohn prevede anumite drepturi, dar și obligații pentru părțile contractante.
Executantul unui contract de lohn are obligația să execute produsul la termen și în condițiile de calitate convenite și să asigure pregătirea produselor finite pentru vânzare, stocare, ambalare, etc., având dreptul corelativ de a beneficia de materii prime, modele, desene și de plata prețului stabilit.
La rândul său, beneficiarul are obligația să asigure executantului know-how-ul, materiile prime, modelele, desenele și echipamentele necesare, să preia produsele finite și să plătească prețul convenit, având dreptul corelativ de a controla procesul de fabricație, de a efectua recepția produsului, de a percepe penalizări în caz de nerespectarea condițiilor de calitate și a termenului de calitate și, bineînțeles, de a comercializa produsul finit.

O dată cu intrarea României în Uniunea Europeană, operațiunea de lohn se impozitează de către executantul din România cu cota standard de T.V.A., fără a mai fi considerată o operațiune scutită cu drept de deducere a T.V.A.
În acest sems se prevede o excepție potrivit căreia locul prestării se consideră locul beneficiarului, iar pentru executantul român operațiunea nu este impozabilă, fiind impozabilă doar în statul membru al beneficiarului, care va aplica taxarea inversă.
Această excepție se aplică doar dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții:
1. Beneficiarul comunică executantului din Romania un cod valabil de inregistrare în scopuri de T.V.A.;
2. Bunurile finite sunt transportate în afara României.
În situația respectării celor două condiții, se consideră că operațiunea nu are locul in România, beneficiarul fiind supus impozitării T.V.A. din statul membru din care face parte.
Pentru realizarea acestor operatiuni, prestatorul are drept de deducere a T.V.A.-ului aferentă achiziției de bunuri și de servicii destinate realizării acestora.

Conform unui studiu publicat de Comisia Națională de Prognoză (CNP) , aproximativ 46,2% din totalul exporturilor realizate de către România în perioada de dinaintea intrării în Uniunea Europeană au fost exporturi bazate pe regimul de lohn.
Exemplele cele mai cunoscute sunt în industria confecțiilor, a incălțămintei și cel al construcțiilor de mașini, datorită costurilor scăzute ale forței de muncă si necesității de modernizare a capacităților de producție a firmelor românești .
Însă, o dată cu intrarea României în Uniunea Europeană producția pe bază de lohn se va reduce simțitor.
Un argument bine întemeiat este cel potrivit căruia forța de munca va migra în alte zone ale Uniunii Europene, mult mai bine plătite, si astfel excesul relativ de forță de muncă, ușor de fructificat până nu de mult, va disparea.
La acestea se adaugă și faptul că pe piețele care folosesc acest tip de activitate economică apar noi competitori care se folosesc de forța de muncă mult mai ieftină decat cea romanească.
În acest sens sunt operațiunile desfășurate în sistem de lohn în România, care vor dispărea în următorii cinci-zece ani și care vor fi transferate către piețele asiatice, piețe cu mână de lucru mult mai ieftine.
Cel mai bun exemplu în acest sens este cazul firmei Nokia de la Jucu (Cluj) către China.

Autor: Av. Christa Jenei.