Comision de administrare. Caracterul abuziv. Recalificarea comisionului de administrare in comision de risc de catre instanta. Comentariu.

Judecatoria Cluj-Napoca, prin Sentinta civila nr. 411/2015, pronuntata in sedinta publica din 19.01.2015, nedefinitiva, retine ca parata Credit Europe Bank NV prin mandatar Credit Europe Bank Ipotecar IFN percepe in mod abuziv un comision de risc prin intermediul clauzei ce reglementeaza comisionul de administrare intr-un contract de credit ipotecar.

I.Rezumatul solutiei instantei.
Prin Sentinta civila nr. 411/2015, pronuntata in sedinta publica din 19.01.2015, nedefinitiva, Judecatoria Cluj-Napoca a admis actiunea reclamantului formulata impotriv paratei Credit Europe Bank NV prin mandatar Credit Europe Bank Ipotecar IFN, constatand caracterul abuziv si prin urmare nulitatea absoluta a clauzelor prevazute la art 5.1 lit. c si 5.2 din Contractul de facilitate de credit si garantie, dispunand totodata repunerea in situatia anterioara si restituirea sumelor percepute cu titlul de comision de administrare de la reclamantul consumator.
Pentru a ajunge la aceasta solutie, instanta a constatat lipsa de transparenta in edictarea clauzei privind comisionul de administrare. Banca nu a detaliat serviciile de administrare a creditului in contrapartida carora a perceput comisionul in valoare de 0,15% raportat la soldul creditului, iar din preambulul actului aditional nr. 1 la contract rezulta ca ceea ce percepe parata cu titlu de comision de administrare ar fi in realitate un comision de risc. Astfel, parata a utilizat formulari precum „principala activitate pe care o are o banca este aceea de a administra posibilele riscuri”, „riscurilor devalorizarii sau diminuarii garantiilor”, „expunerea bancii riscului de a nu i se restitui integral suma acordata si de a nu incasa profitul preconizat”.
Expunerea de motive a actului aditional mentionat releva faptul ca parata percepe un comision de risc deghizat intr-un comision de administrare credit, care are finalitatea de a pune la adapost banca de eventualele pierderi pe care le-ar suferi pe parcursul derularii contractului si de a-i asigura profitul preconizat.
Stipularea in preambulul actului aditional nr. 1 la contract a faptului ca imprumutatul a inteles si acceptat ca banca sa percecapa un comision de administrare lunar pentru monitorizarea/inregistrarea/gestionarea riscurilor de credit nu este de natura sa inlature concluzia conform careia clauza de la art. 5.1 lit. c din contract a fost exprimata intr-un limbaj neinteligibil, devreme ce aceasta a fost inserata in contract fara respectarea exigentelor de transparenta si fara informarea adecvata a consumatorului.
In conditiile in care creditul a fost garantat prin instituirea unei ipoteci de rang I asupra unui imobil evaluat la o valoare superioara imprumutului contractat, comisionul de administrare nefiind perceput de banca in contul serviciilor de administrare efectuate, ci pentru acoperirea propriilor riscuri, sub forma unei dobanzi mascate, instanta apreciaza ca acest comision a fost stipulat in contract intr-o modalitate care este de natura sa induca in eroare consumatorul.

II. Comentariu
In opinia autorului, solutia instantei reprezinta o corecta aplicare a principiilor stabilite prin jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care prin Decizia nr. 578/14.02.2013 ( publicata in Saptamana Juridica , nr 34/2013, p. 18-20) retine ca sintagma de „ limbaj inteligibil” nu poate fi redusa la o exprimare clara din punct de vedere gramatical sau literal, ci semnifica in realitate necesitatea ca o clauza sa fie clar definita astfel incat consumatorul sa aiba reprezentarea clara a ratiunilor si fundamentelor relative la continutul cauzelor si efectelor acestora asupra contractului in ansamblu.
Prin urmare, este irelevant daca banca utilizeaza notiunea de comision „de administrare” , care in anumite conditii este permis de catre dispozitiile OUG nr. 50/2010. Mentionam in acest context faptul ca unele banci, imediat dupa intrarea in vigoare a actului normativ mentionat, au procedat la redenumirea formala a vechiului „comision de risc” in „comision de administrare”, pentru a forta potrivirea acestor costuri cu noile dispozitii legislative.
In realitate, este datoria instantei de judecata de a analiza daca nu cumva in spatele unei denumiri formale utilizate de catre banca se ascunde un comision abuziv, cum ar fi cel de risc cu privire la care jurisprudenta nationala este una aproape unanima in ultima perioada.
Asadar, prezinta relevanta in analiza instantei tocmai existenta sau lipsa unei contraprestatii din partea bancii in favoarea consumatorului, in schimbul perceperii comisionului de administrare, alta decat acordarea creditului, pentru care se percepe in mod evident dobanda contractuala.
Pe de alta parte, activitatea de administrare credit nu poate in nici un caz sa justifice perceperea unui comision procentual raportat la soldul creditului, chiar numai pentru considerentul ca o presupusa astfel de activitate este una similara de la luna la luna, care nu poate astfel fi raportata in opinia noastra la soldul creditului, ci mai degraba ar putea fi remunerata cu cel mult un comision fix.
Oricum, de retinut este si faptul ca operatiunile de cont curent fac obiectul unui contract de cont curent care este separat de contractul de credit.
De asemenea, diversele notificari adresate clientului nu pot constitui servicii de administrare in favoarea acestuia, cata vreme prin intermediul acestor notificari banca isi exercita propriile drepturi, de urmarire a creantelor scadente, etc.
In fine, se va putea observa in prezent si faptul ca unele banci au renuntat la perceperea comisionului de administrare credit, ceea ce nu poate decat sa sublinieze concluzia ca nu exista nici o contraprestatie in schimbul acestuia, fiind exclusa in opinia noastra ipoteza in care banca, care este o societate comerciala constituita in scopul de a obtine profit, sa presteze servicii pro bono in favoarea clientilor sai.
In concluzie, este dificil a identifica care ar fi contraprestatia bancii in schimbul comisioanelor de administrare procentuale percepute raportat la soldul creditului. Astfel, exista mai mult decat suficiente argumente pentru a justifica faptul ca nu exista nici o contraprestatie in favoarea consumatorului care achita astfel de comisioane, in realitate, indiferent de denumirea utilizata, fiind evident ca banca percepe costuri nejustificate, in defavoarea consumatorilor, care nici macar nu au posibilitatea de a lua la cunostinta in mod concret despre destinatia sumelor astfel platite, gratie clauzelor lacunare sau neinteligibile utilizate de catre banca.
In acest context, fiind de notorietate faptul ca in cazul majoritatii contractelor de credit garantate prin ipoteca rata lunara achitata de catre consumatori se imparte in restituire imprumut, dobanda si comision procentual aplicat la soldul creditului, exista premisele ca practica instantelor de judecata sa sanctioneze cu nulitatea absoluta comisioanele procentuale percepute de la consumatori, indiferent de denumirea acestora care variaza formal de la o banca la alta, in lipsa unei contraprestatii clar definite.