Câteva consideraţii cu privire la ordinele emise de instituţia prefectului vizând reduceri salariale şi obligarea funcţionarilor insituţiei la restituirea unor sporuri

Ordinul cu caracter individual emis de Insituţia Prefectului prin Prefect prin care s-ar dispune reducerea salariului şi imputerea unor sume care ar reprezenta acordarea în mod nelegal a unor sporuri catre funcţionarii instituţiei trebuie stabilească vinovăţiei funcţionarului public trebuie să respecte principiul neretroactivităţii actelor administrative, precum şi principiul stabilităţii în exercitarea funcţiei publice.

Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 26 alin. 1 din Legea  340/2004, „pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, prefectul emite ordine cu caracter individual sau normativ, în condiţiile legii”.

Cu toate acestea, în situaţia emiterii unui ordin cu caracter individual prin care s-ar dispune reducerea salariului şi imputerea unor sume ce ar reprezenta acordarea în mod nelegal a unor sporuri catre funcţionarii instituţiei, acesta trebuie respecte anumite condiţii de legalitate.

Cu privire la necesitatea existenţei vinovăţiei funcţionarului public pentru atragerea răspunderii civile, potrivit art. 75 din Legea 188/1999, “Încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz”.

Astfel, articolul mai sus menţionat stipulează neechivoc faptul că răspunderea civilă a funcţionarilor publici poate fi atrasă doar în urma constatării vinovăţiei acestora.

Totodată, potrivit art. 76 alin. 3 din aceeaşi lege, “Răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja dacă acesta a respectat prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea”.

Prin urmare, răspunderea juridică a funţionarului publică nu poate fi atrasă în lipsa încălcării unor prevederi legale sau a unor proceduri administrative prevăzute autorităţii publice. Aşadar, subsemnata nu mă pot face vinovătă de eventuala aplicarea greşită a legii de către pârâtă[1].

De asemenea, în practica judiciară s-a conturat o opinie unanimă în ceea ce priveşte necesitatea existenţei vinovăţiei funcţionarului public pentru atragerea răspunderii civile. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut prin Decizia nr. 1658 din 20 martie 2007 că: „Este adevărat că prin Legea nr. 188/1999 este prevăzută răspunderea civilă a funcţionarului public pentru nerestituirea în termen legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit, dar, în cauză, nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi avut vreo culpă”[2]. La aceeaşi soluţie a ajuns şi Curtea de Apel Cluj într-o speţă asemănătoare, care, prin Decizia nr. 3597 din 3 octombrie 2011, a decis că: “…s-a stabilit, de asemenea, că este nelegală şi decizia de imputare a sumelor încasate ca urmare a greşitei încadrări în condiţiile în care pentru declanşarea răspunderii civile împotriva funcţionarului public este necesară dovedirea culpei acestuia”[3].

Cu privire la neretroactivitatea actelor administrative, potrivit art. 15 alin. 2 prevăzut în Constituţia României: Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Prin urmare, ca regulă, legea nu retroactivează, ea producând efecte doar pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Prin lege trebuie să se înţeleagă orice act care dă naştere, modifică sau desfiinţează drepturi şi alte obligaţii juridice.

Aceste prevederi nu se referă numai la lege, ca act al Parlamentului, ci la orice act juridic, a cărui respectare este obligatorie. Dacă prevederile menţionate s-ar referi numai la lege, ca act al Parlamentului, ar însemna ca respectarea celorlalte acte juridice să nu mai fie obligatorie, ceea ce ar duce la o tulburare gravă a ordinii de drept, a desfăşurării normale a relaţiilor sociale.

Astfel, actele administrative produc efecte juridice pentru viitor, ele nu sunt retroactive, adică nu produc efecte pentru trecut. Această caracteristică a actelor administrative este consecinţa faptului că acestea sunt emise pe baza şi pentru executarea legii. Or, cum legea, ca regulă, produce efecte pentru viitor, este evident că şi actele administrative, care sunt acte de executare a legii, vor produce efecte juridice tot pentru viitor.

Pe de altă parte, raţiunea acestei reguli este că actele trebuie emise şi mai ales aplicate în funcţie de circumstanţele prezente pe care le cunosc organele administraţiei publice emitente şi respectiv persoanele fizice şi juridice cărora urmează a li se aplica efectele actelor administrative respective.

Totodată, în acest sens, profesorul Mihai Eliescu arată că, “dacă ceea ce s-a făcut în conformitate cu legea în vigoare ar putea fi necontenit stricat de legea nouă, orice prevedere în timp ar fi cu neputinţă şi ordinea juridică însăşi ar fi ameninţată pe măsură ce s-ar slăbi încrederea în securitatea drepturilor, în stabilitatea circuitului civil….Dacă legea nouă nu ar respecta ceea ce a fost făcut în  cadrul prevederilor legii vechi, încrederea ar dispărea şi, odată cu ea, ar fi atinsă autoritatea legii, căci voinţa de a da ascultare permisiunilor, poruncilor şi opiniilor legale, ar fi, desigur, în bună măsură demobilizată dacă cel ce s-a supus lor nu ar fi sigur că, procedând astfel, va sta sub scutul legii.”[4]

În ceea ce priveşte jurisprudenţa în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut într-o speţă asemănătoare următoarele: “prin emiterea unui act administrativ, cu nesocotirea principiului neretroactivităţii, se aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele C.E.D.O. şi care a fost consacrat în jurisprudenţa C.E.D.O., atât timp cât certitudinea reclamanţilor, cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie, a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie”[5]. De asemenea, Curtea de Apel Cluj a stabilit că: “adoptarea acestei soluţii corespunde şi practicii constante a I.C.C.J. care a statuat că decizia prin care funcţionarului public ce fusese încadrat cu nerespectarea dispoziţiilor legale îi este stabilit retroactiv un alt salariu este nelegală, fiind emisă cu nesocotirea principiului conform căruia actele administrative produc efecte numai pentru viitor”.

Cu privire la încălcarea principiului stabilităţii în exercitarea funcţiei publice, articolul 3 lit. f din Legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici prevede următoarele: Principiile care stau la baza exercitarii functiei publice sunt: f)stabilitate in exercitarea functiei publice.

Astfel, prin articolul 3 se enumeră principiile fundamentale care creează cadrul exercitării funcţiei publice, unul dintre acestea fiind cel al stabilităţii în exercitarea funcţiei.

Acest principiu se completează cu principiul drepturilor câştigate. A fost consacrat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene arătând că: „dacă prestaţiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele plătite în conformitate regulamentul nou, acestea nu trebuie să fie reduse” (Cauzele Saieva v Caisse de compensation des allocations familiales – 32/76 şi Mărio Viva v Fonds National de Retrăite des Ouvriers Mineurs – 83/87) Principiul drepturilor câştigate este expres stipulat în practica judiciară a CEDO, care în mod consecvent a dat câştig de cauză subiecţilor de drept afectaţi din punct de vedere al drepturilor băneşti prin acte normative adoptate ulterior. Acest principiu este recunoscut şi de Curtea Constituţională care a stabilit că „în cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită şi aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câştigate anterior”.

[1] Curtea de Apel Piteşti, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1573/R-CONT din 15 iunie 2011.

[2] Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1658 din 20 martie 2007; Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 4643 din 11 octombrie 2011.

[3]  Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 3597 din 3 octombrie 2011.

[4] M. Eliescu, Aplicarea legii civile în timp şi spaţiu, Conflictele de legi, în Tratat de drept civil, vol. I, Partea generală, de Tr. Ionaşcu ş.a., Ed. Academiei, Bucureşti, 1967, p. 80.

[5] Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 569 din 2 februarie 2011.