Calitatea societății de asigurare de răspundere civilă în procesele penale conform prevederilor Noului Cod de Procedură Penală

Noul Cod de Procedură Penală a schimbat calitatea societății de asigurare în cadrul proceselor penale de daună. Astfel, de la calitatea de asigurător, pe care o avea in virtutea dispozițiilor vechiului cod de procedură penală, în prezent, societatea de asigurări va sta în procesele penale ca parte responsabilă civilmente. În considerarea acestei noi calități, societatea de asigurări va răspunde în solidar cu inculpatul pentru prejudiciile cauzate de fapta ilicită săvârșită de inculpat.

În conformitate cu prevederile Vechiului Cod de Procedură Penală, societatea de asigurare de răspundere civilă avea calitatea de asigurător în cadrul proceselor penale. Această calitate a fost stabilită de către ICCJ prin Decizia nr. 1/2005 cu ocazia pronunțării unui recurs în interesul legii cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 54 alin. 4 și ale art. 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile și reasigurările în România, cu modificările ulterioare, referitoare la calitatea în care participă în procesul penal societatea de asigurare.
În virtutea acestei calității, societatea de asigurare de răspundere civilă răspundea singură pentru daunele morale și materiale la care era obligat inculpatul ca urmare a săvârșirii înfracțiunii de care era cercetat.

În conformitate cu art. 32 alin.2 din Noul Cod de Procedură Penală, părțile din procesul penal sunt: inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente.
De asemenea, potrivit art 86 Noul Cod de Procedură Penală, „persoana care potrivit legii civile are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte singură, sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune, şi care este chemată să răspundă în proces, este parte în procesul penal şi se numeşte parte responsabilă civilmente.”
Pe cale de consecință, în ceea ce priveşte societăţile de asigurări de răspundere civilă, potrivit noilor dispoziţii legale în materie, acestea dobândesc calitatea de parte responsabilă civilmente, urmând a fi obligate în solidar cu inculpatul la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin fapta ilicită a acestuia.
În această situație, întâlnim în cadrul proceselor penale de daună două tipuri de răspundere civilă: răspunderea civilă delictuală a inculpatului pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii și răspunderea contractuală a societăţii de asigurări care a încheiat poliţa RCA.
Astfel, cele două tipuri de răspundere civilă nu se exclud, şi nu dobândeşte vreuna dintre ele valoare sau importanţă mai mare decât cealaltă, ci se suprapun una peste cealaltă.

Jurispundeța actuală în această materie reține practic în cadrul acestor procese incidența art. 1382 NCC care consacră expres un caz de solidaritate pasivă legală: „Cei ce răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți în solidar la reparație față de cel prejudiciat”.
Considerăm că incidența art. 1382 NCC care să conducă la obligarea inculpatului în solidar cu societatea de asigurare la acoperirea tuturor daunelor cauzate părții civile este nelegală, iar practica judiciară în această materie este orientată spre o direcție eronată, fiind necesară de îndată o nouă sesizare a ICCJ cu privire la această problemă de drept, așa cum s-a întâmplat în anul 2005 cu ocazia Decizie nr.1/2005.
În rândurile de mai jos vom prezenta detaliat care sunt motivele pentru care considerăm că o societate de asigurări de răspundere civilă nu poate fi obligată în solidar cu inculpatul la repararea prejudiciului produs părții civile, ci acesteia îi revine singură această obligație, în virtutea răspunderii civile contractuale.

Așa cum am menționat anterior, art. 1382 NCC consacră un caz de solidaritate pasivă legală.
Astfel, în situația în care pentru repararea unui prejudiciu răspund în același timp două sau mai multe persoane, indiferent că sunt chemate să răspundă pentru fapta proprie, în calitate de autori, sau pentru fapta altuia – persoane care au obligația de a supraveghea pe autorul prejudiciului care este un minor sau interzis judecatoresc, comitenții, art. 1382 NCC prevede că răspunderea lor este solidară față de victimă.
Este evident faptul că societatea de asigurări săvârșește fapta în calitate de autor, și nici nu este chemată să răspundă pentru fapta altuia, față de ar avea obligația de supraveghere, sau față de care ar avea calitatea de prepus.
Inculpatul are încheiată o poliță de asigurare de răspundere civilă auto cu societatea de asigurări, iar în aceste circumstanțe devin indicente dispozițiile art. 1 alin. 2 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, care prevăd următoarele: „Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terțe părți prin intermediul vehiculului.”
De asemenea, potrivit art. 26 alin. 1 din cuprinsul aceluiași act normativ: „Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acordă despăgubiri în formă bănească pentru:
a) Vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudiciile fără caracter patrimonial;
b) Pagube materiale;
c) Pagube reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat;
d) Cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată.”
În temeiul acestor prevederi legale, asigurătorul are obligația de a achita, singur, toate daunele materiale și morale față de părtea civilă din procesul penal.

Mai mult, prin reținerea incidenței art. 1382 NCC, respectiv prin obligarea inculpatului în solidar cu societatea de asigurări la achitarea daunelor morale și materiale către părtea civilă se crează situații vădit nelegale.

Astfel, în situația în care inculpatul este răspunzător solidar cu asigurătorul, atunci părtea civilă se poate îndrepta împotriva oricăruia din aceștia, pentru repararea prejudiciului material și moral suferit. Ori, tocmai prin încheierea poliței de asigurare cu o societate de asigurări inculpatul a transferat către această societate obligația de a achita toate daunele materiale și morale față de părtea civilă în procesul penal. Inculpatul achită prima de asigurare conform contractului de asigurare de răspundere civilă, astfel că la momentul producerii riscului asigurat, societatea de asigurare are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 54 Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România „Despăgubirea se stabileşte şi se efectuează conform art. 43 şi 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi.”
Prin urmare, la soluționarea laturii civile din cadrul proceselor penale trebuie să se țină cont de textul de lege mai sus menționat unde se prevede expres că drepturile la despăgubire se exercită doar împotriva asigurătorului, și nu împotriva ambelor părți. Pe cale de consecință, nu poate fi vorba sub nicio formă de vreo răspundere solidară în asemenea cauze.
Mai mult, dispozițiile art. 1383 NCC cuprinde prevederi legale referitoare la raporturile dintre debitorii care sunt obligați în solidar la repararea prejudiciului produs. Astfel „Între cei care răspunde solidar, sarcina reparației se împarte proporțional în măsura în care fiecare a participa la cauzarea prejudicului ori potrivit cu intenția sau cu gravitatea culpei fiecăruia, dacă această participare nu poate fi stabilită. În cazul în care nici astfel nu se poate împărți sarcina reparației, fiecare va contribui în mod egal la repararea prejudiciului.”
Este fără putință de tăgadă faptul că nu se poate stabili nicio formă de vinovăție în cauzarea prejudiciului față de societatea de asigurări. Inculpatul este singurul autor care a săvârșit fapta, iar asigurătorul este chemat să achite, în totalitate și singur, daunele materiale și morale către părtea civilă, în virtutea contractului de asigurare încheiat.

Având în vedere aceste aceste motive, considerăm că tendința jurisprudenței actuale de a considera incident art. 1382 NCC în cadrul dosarelor penale de daune, respectiv de a considera că inculpatul este răspunzător solidar cu asigurătorul la plata daunelor morale și maetriale către partea civilă, este una complet eronată.
Rămâne de văzut însă dacă va exista în viitorul apropiat o cerere de recurs în interesul legii pentru remedierea acestei situații.