Apărarea drepturilor nepatrimoniale. Dreptul la libertatea de exprimare garantat de art.10 din CEDO

Ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt integritatea fizică sau psihică, demnitatea, reputația și intimitatea vieții private se dovedește a fi mult mai greu de realizat atunci când fapta ilicită prin care se aduce atingere drepturilor nepatrimoniale este un delict de presă.
Chiar și în cazul în care se invocă o încălcare a limitelor constituționale a libertății de acțiune și exprimare ce are drept consecință lezarea altor drepturi fundamentale ale persoanei fizice sau juridice și anume dreptul al reputație, demersul juridic al instanțelor de judecată se rezumă la stabilirea dacă și în ce măsură sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
Măsurile de apărare a drepturilor patrimoniale consacrate expres de Codul Civil, pot fi dispuse de instanța de judecată doar în măsura în care se face dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, vinovăția și existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
În acele situații în care vătămarea drepturilor nepatrimoniale se realizează prin publicarea unui articol de presă, chiar și în presa online, existența faptei ilicite trebuie analizată prin raportare la art.10 din CEDO, respectiv dacă suntem în prezența unui delict de presă sau acțiunea persoanei vinovate este protejată de dreptul la libertatea de exprimare.
În ceea ce privește protecția oferită de art.10 din CEDO, este de netăgăduit că, libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice. Libertatea de exprimare reprezintă unul dintre cele mai bune mijloace prin care publicul are posibilitatea de a-și forma o părere, de a comunica informații sau idei, fără a ține seama de frontiere.
Însă, dreptul la libertatea de exprimare garantat de CEDO nu este unul absolut. Exercitarea acestor libertăți comportă și îndatoriri și responsabilități pentru a se asigura un echilibru între exercitarea dreptului și limitele impuse, astfel că exercitarea acestor liberalități pot fi supuse unor formalități, condiții, restrângeri, sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică. (cauza Handyside împotriva Regatului Unit)
În raport de rolul important pe care presa îl are în societate (”câine de pază al democrației”) în considerarea îndatoririi sale de a comunica informații și idei privitoare la toate problemele de interes general, practica instanțelor de judecată a decis că în analiza îndeplinirii îndatoririlor și responsabilităților la care sunt ținuți ziariștii, poate fi acceptată o oarecare doză de exagerare, chiar de provocare, dacă interesul informării publicului primează.
Ceea ce trebuie examinat, în aceste situații, este dacă ingerința în litigiu, corespunde unei necesități sociale imperioase și dacă eventuala restricție adusă libertății de exprimare este proporțională cu scopul legitim urmărit iar motivele invocate pentru luarea măsurilor de restrângere a dreptului sunt relevante și suficiente. (Cauza Perna împotriva Italiei și Cumpănă și Mazăre împotriva României).
Aplicând principiile directoare ale practicii Curții E.D.O, într-o speță recentă, instanța de judecată, deși a constatat că articolele publicare de pârât intră în sfera de interes a publicului și că ziaristul s-a raportat la o bază factuală de natură a conferi o oarecare verosimilitate informațiilor publicate, a reținut că în cauză este îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite, săvârșită sub forma unui delict de presă.
Pentru a reține fapta ilicită, instanța de judecată a analizat cu titlu particular, afirmațiile și expresiile folosite de pârât raportat la persoana juridică vătămată.
Instanța de judecată a constatat că expresiile folosite de pârât și înțelesul comun al acestora așa cum rezultă din definițiile termenilor folosiți, nu reprezintă judecăți de valoare ci afirmații factuale. Instanța a apreciat că afirmațiile privitoare la persona juridică prejudiciată, reprezintă alegații despre fapte concrete care nu au o bază factuală, iar prin modul de prezentare a articolului, fiind menționat în titlul articolului numele persoanei juridice reclamante, în condițiile în care din conținutul articolului publicat rezultă că informațiile de interes public priveau alte persoane și nu persoana juridică în cauză, s-a adus atingere reputației persoanei juridice, numele și activitatea societății fiind asociate cu presupune atribute și conduite de natură îndoielnică, responsabilă și chiar infracțională.
Având în vedere toate aspectele de fapt ale speței, instanța de judecată a reținut că acțiunea jurnalistului de a proceda la publicarea unui articol de presă cuprinzând informații legate de activitatea reclamantei, de natură a compromite imaginea și reputația persoanei juridice, fără ca la bază să nu stea un demers jurnalistic corect, obiectiv și echidistant, cu depășirea limitelor libertății de exprimare și cu încălcarea principiilor deontologiei profesionale specifice profesiei de jurnalist, nu intră sub protecția dreptului la libertatea de exprimare prevăzut de art.10 din CEDO și că este de natură a leza dreptul persoanei juridice la reputație profesională, iar prejudiciul produse se impune a fi reparat prin eliminarea din ziarul online a textelor cuprinzând afirmații cu caracter defăimător și publicarea integrală a hotărârii judecătorești pe pagina online a ziarului.