Alte tipuri de clauze abuzive în contractele încheiate de consumatori

La ora actuală pe rolul instanțelor judecătorești cele mai multe procese referitoare la clauzele abuzive se referă la contractele de credit. În acest domeniu consumatorii au obținut sentințe răsunătoare împotriva băncilor prin care au obligat instituțiile bancare la înlăturarea acestor clauze din contractele de credit, precum și la restabilirea situației anterioare întroducerii acestor clauze în contracte.
Chiar dacă inserarea de clauze abuzive a fost cea mai evidentă în cadrul acestor contracte, sunt multe alte domenii în care profesioniștii, profitând de lipsa de pregătire a consumatorilor au înserat clauze în contractele încheiate cu consumatorii, punându-i pe aceștia în situații mult inferioare și dezavantajoase. Chiar dacă la momentul încheierii contractului, condițiile dezavantajoase nu sunt evidente, acestea devin efective al scurt timp de la începerea executării contractului.
În rândurile de mai jos redăm o serie de clauze pe care le considerăm abuzive, prin raportare la Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.
Acestea se regăsesc într-un contract de formare profesională, încheiat între o societate, profesionist în sensul nr.193/2000 și o persoană fizică, consumator în sensul aceleiași legi.

Conform art. 1 lit.b) din Anexa la Legea nr. 193/2000: „Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:
[…]
a) obligă consumatorul să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului;”

Conform unui articol din cuprinsul contractului de formare profesională, se prevedeau următoarele: „Pregătirea teoretică AAA are la bază studiul individual și se poate desfășura la sediul Prestatorului sau la domiciliul Beneficiarului, iar pregătirea la clasa și pregătirea pe aaa se desfășoară la sediul Prestatorului.”
Prin acest articol prestatorul se angajează să pregătească cursantul, însă locația pentru acese pregătiri se menționează ca poate avea loc fie la sediul prestatorului, fie la domiciliu cursantului. In situația în care aceasta pregătire are cea mai mare pondere în cadrul întregului curs, cursantul platind chiar și pentru aceste ore, consideram abuzivă această clauză, în situația în care cursurile au loc la domiciliul cursantului. În aceasta situația, cursantul nu a putut avea cunoștință la momentul semnării contractului despre faptul că cea mai mare parte a cursului avea să aibă loc la domiciliul acestuia, însă cu suportarea unor sume de bani considerabile în schimb.
Așadar, o asemenea clauză se încadrează pe tiparul clauzei abuzive prevăzute la art. 1 lit.b) din Aneza la Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.
Împosibilitatea cunoașterii încă de la momentul încheierii contractului a faptului că cea mai mare parte a cursului de formare profesională se va desfășura la domiciliul consumatorului, fără asistența specializată din partea reprezentanților societății prestatoare, reprezintă o situație foarte dezavatajoasă, cu un dezechilibru semnificativ în executarea contractului pentru consumator.

Conform art. 1 lit.i) din Anexa la Legea nr. 193/2000: „Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:
[…]
i) obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist;”

Clauza din contractul de formare profesională cu următorul conținut se încadrează perfect peste tiparul clauzei considerată abuzivă conform articolului mai sus citat: „Plata prețului contractului este scadentă și exigibilă în termen de 15 zile de la data emiterii facturii de către prestator, chiar dacă Beneficiarul optează să achite Prețul Contractului în rate. Începând cu prima zi după data scadenței încep să curgă dobânzi de întârziere la plată în cuantum de 1% pe lună (30 de zile calendaristice) din suma scadentă și neachitată la termen.”
De asemenea, o altă clauză din contract prevede următoarele: „Părțile contractante consimt ca în cazul în care beneficiarul va achita eșalonat Prețul Contractului conform scadențarului indicat în anexa 2, pentru întârzierea la plată a oricărei rate lunare din Prețul Contractului, Beneficiarul datorează prestatorului dobânzi de întârziere la plată de 3% pe luna (30 de zile calendaristice) din cuantumul ratei lunare totale scadente, restante și neachitate.”
Pentru dobânzile de întârziere datorate, prestatorul emite chiar facturi, unei alte clauze din contract: „În cazul în care Beneficiarul nu efectuează plata Prețului Contractului la termenul menționat la art. din prezentul Contract, Beneficiarul își asuma plata dobânzilor de întârziere la plată aferente, iar prestatorul va emite lunar o factura de dobânzi de întârziere la plată, imputația plății urmând să se facă conform art. 1111 Cod Civil.”

Opțiunea pentru plata prețului în rate este o variantă des întâlnită în cadrul unor contracte de formare profesională care durează o perioadă mai lungă de timp. Totuși, în situația în care prestatorul percepe dobânzi prin simplul fapt că beneficiarul a optat pentru plata prețului în rate, reprezintă o practică abuzivă, care pune beneficiarul într-o poziție vădit disproporționată față de prestator.
Practic, profesionistul nu suferă nici un prejudiciu prin eșalonarea plății prețului pentru cursului de formare profesională, singur consumatorul este obligat să plătească sume de bani semnificative prin simplul fapt al opțiunii pentru plata prețului în rate.
În situația în care nu s-ar fi optat pentru plata eșalonată, în mod evident nu s-ar fi perceput dobândi, iar prețul datorat era cu mult mai mic.
Așadar, această clauză prin care consumatorul este obligat să plătească sume disproporționate în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, respectiv plata prețului, comparativ cu pagubele suferite de către profesionist, este o clauză abuzivă ce se impune a fi eliminată din cuprinsul contractului.

O altă clauză foarte des întâlnită în contractele de formare profesională, precum și în contractele de prestări servicii, și care poate fi considerată o clauză abuzivă este clauza referitoare atributirea de competentă teritorială exclusivă. În general, prin intermediul acestei clauze, prestatorul își alege în mod exclusiv instanța competentă teritorial de a judeca orice litigiu ce derivă din contract, ca fiind aceea de la sediul acestuia.
Conform punctului 1 lit. q) din Anexa la Directiva nr. 93/13/CEE este considerată abuzivă clauza care are ca obiect sau ca efect „excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție sau de a exercita orice altă cale de atac, în special prin solicitarea consumatorului să sesizeze exclusiv o curte de arbitraj care nu este reglementată de dispozițiile legale, restricționând în mod nejustificat dovezile aflate la dispoziția lui sau impunându-i sarcina probei care, în conformitate cu legislația aplicabilă, trebuie să îi revină altei părți la contract.”

În situația în care domiciliul consumatorului nu coincide cu domiciliul profesionistului, este evident că consumatorul întâmpină reale probleme în a avea acces la justiție și a solicita concursul instanței de judecată pentru tranșarea eventualele probleme ce derivă din contract.
Practic, prin această situație se crează o dificultate cu deplasarea şi cheltuielile implicate în sarcina consumatorului pentru a compărea în faţa instanţei de judecată. Asemenea cheltuieli pot determina consumatorul să renunţe la orice acţiune în justiţie sau la orice apărare în cadrul eventualelor dosare deschise împotriva acestuia.