ACȚIUNEA ÎN SIMULAȚIE

Acțiunea în simulație este acea acțiune prin care se cere instanței de judecată să constate existența și conținutul actului secret cu scopul de a înlătura actul aparent sau acele clauze ale sale care anihilează sau maschează actul real. Simulația este deci o operațiune juridică cu caracter complex.
Mai exact, conform dispozițiilor art. 1289 Cod civil nou, simulaţia reprezintă operaţiunea juridică ce constă în încheierea şi existenţa concomitentă între acelaşi părţi contractante, a două contracte: unul aparent menit să dea impresia creării unei situaţii juridice diferite de cea reală şi a unui alt contract secret conţinând adevăratele raporturi juridice pe care părţile înţeleg să le stabilească în realitate.
Scopul general şi abstract al oricărei simulaţii este acela al ascunderii de către părţi a cuprinsului ori existenţei acordului de voinţă real faţă de terţi. Simulaţia, indiferent cã prin aceasta se urmãreşte sã se facã a se crede în existenţa unui act care, în realitate, nu existã, sau sã ascundã natura actului real printr-un act aparent deghizat ori sã marcheze adevãratele condiţii ale actului real sau persoanele care îl încheie, constituie un acord între pãrţile contractante pentru a ascunde adevãrata convenţie intervenitã între ele.
Prin urmare, de esenţa simulaţiei este încheierea şi existenţa concomitentă între aceleaşi părţi a două contracte: unul public şi unul secret, contra-înscrisul, care corespunde voinţei reale a părţilor anihilând în tot sau în parte aparenta juridică creată prin actul public simulat.

Existența simulației presupune prezența următoarelor condiții specifice: existența actului secret, existența actului public și existența acordului simulatoriu.

A. EXISTENȚA ACTULUI SECRET:

Condiția presupune ca actul real sau contraînscrisul să fie încheiate astfel încât existența și cuprinsul său să fie necunoscute terților. Contra-înscrisul este lipsit de caracter secret în toate cazurile când a fost supus unei publicități care prin natura sa este destinată a aduce actele juridice la cunoștința terților.

B. EXISTENȚA ACTULUI PUBLIC:

Actul public este cel care se încheie astfel încât să producă o aparență juridică. Este actul adus la cunoștința terților în intenția de a ascunde acestora adevărata realitate juridică din actul secret.

C. EXISTENȚA ACORDULUI SIMULATORIU

Conform doctrinei și practicii judiciare în materie, ideea de acord simulatoriu sugerează o reprezentare comună a părților, anterior încheierii actului public și a actului secret, reprezentare comună în care părțile să orchestreze întreaga operațiune a simulației, adică să imagineze toate manoperele prin care se va disimula adevărata relație dintre ele față de terți. Acordul simulatoriu este sinonim cu intenția părților de a simula și constă în voința lor ca acea operațiune juridică să producă toate efectele juridice specifice simulației.
Intenția de a simula se obiectivizează în acordul simulator al părților acord care intervine cel târziu în momentul perfectării actului secret. În lipsa unui astfel de acord nu suntem în prezența simulației, ci în ipoteza în care părțile încheie un act secret, iar ulterior modifică sau revocă acel act printr-o nouă înțelegere, este vorba despre manifestări succesive de voință care nu produc efectele simulației. Intenția de a simula conținută în acordul simulator din actul secret, este un element intern al simulației care ține de esența acestei operațiuni juridice [1].

Autor: Diana Micu Olosutean

[1] Tratat elementar de Drept Civil, Obligațiile, Universul Juridic București 2012, Liviu Pop, Ionuț-Florin Popa, Stelian Ioan Vidiu, p. 223.